Meta
Realitatea Vâlceană

O suşă ridicată la nivel de Festival Internațional de Teatru – Ariel Inter Fest

Mai deunăzi s-a terminat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. În mod normal cineva care se respectă, după un asemenea festival, cu adevărat de nivel european, ar fi zis pas, și la anul.

Cât de incoștient trebuie să fii tu ca organizator de festival, să ai curajul să-l numești internațional, invitând doar o trupă de duzină ce este adusă de prin cine știe ce cătun din Republica Moldova?  În rest, numai trupe de teatru din țară, cu spectacole jucate, probabil, cu actori de rezervă, ca la fotbal.

Domnul manager își imaginează că în orașul ăsta suntem numai proști care acceptăm să înghițim o asemenea gogoriță. Dar dacă nu e cap, vai de… „căciulă”. Când știi că la Sibiu au venit trupe de marcă, din întreaga lume, trebuia să te limitezi la un Festival Național de Teatru, cinstit și corect. Trebuie să-i recunoaștem totuși meritul de a fi fost extrem de abil, deoarece a reușit, stând pe la ușile mai marilor primăriei, să-i inducă în eroare, într-un mod deloc onorabil, aceștia având pe cap o gramadă de probleme mult mai importante.

Oricum, după ce vor fi plătite substanțial unele teatre, cu siguranță îi va fi mai ușor să fie angajat pe acolo ca sufleur, după ce actorii Arielului îl vor alerga prin Zăvoiul proaspăt renovat, după ce i-a jignit și i-a marginalizat. Pentru că, totuși, Teatrul Municipal Ariel are actori foarte talentați, unii chiar de nivel național care ar trebui să fie tratați cu respect și bună cuviință!

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.