Meta
Realitatea Vâlceană

Pamflet: JOUNCANUL AGRICULTURII ROMÂNEȘTI

Motto: „În agricultură, Irigația făr* de ploaie E ca claia fără paie !”
Panseu de politichie agro-fuduloasă

Oricât ne-am lăuda cu pruncii noştri ca să ne arătăm la mutraghenia ca un popor de chimişti şi aritmeticieni de rang ales, experienţa postdechemvristă ne sugerează, fără tăgadă, că locul nostru printre ţările din UE, nu ni-l putem recăpăta decât printr-un „restitutio în Europenum” ca nepoţi legitimi, falnici şi frumoşi foc ai fostului Grânar european, când leul își dădea randvouri, cu marca, francul și
cu lira, pe schampelisse, uneori chiar ostoindu-le..! Neputincioşi s-au mai căsnit, de peste șaptezeci de zeci de ani, pe la mitinguri şi
greve mulţi muncitori fruntaşi, de-ai lu* Dej și Ceaușescu ca s-o stimuleze pe cea care le-a fost amantă feroce, cocoata Industria, un
fel de Nuţi spaima pu(n)ţii, rezolvată de cele mai multe ori în mod precoce, cu cincinale de patru ani şi jumătate, care şi-a dat duhul,
dovedind-o în acelaşi timp şi pe sora ei din flori, Ilenuţa Secera, de tractoarele universale, făcând-o astfel să se întoarcă la monarhie: cu sapă, hârlete, cal, bou, măgar şi din gând în gând câte un milion de lei uşori, daţi pentru procurarea de apă plată ca să bea măgarul pus la plug. Acum, după ce s-au azvârlit potcoavele celovece de la copitele boilor, cailor și măgarilor, cooptați în desăvârșirea
agriculturii, punânduli-se potcoave americănești, țăranii români s-au regrupat, cu țărăniștii la proțap, de prin sânul altor partide
istorico-isterice și s-au învârtoșat într-o „iepocă” plină de pretențioși agricultori, de marcă și rangă, promițând cu mânuța pe biblie, că vor pune agricultura pe roți blindate de se vor minuna, până și imperialiștii ! Priviţi, doamnelor și domnilor țărăniști spre
sărăcimea satelor şi oraşelor scumpei noastre patrii şi spre steaua strălucitoare precum lumânarea de pe fruntea bravilor conducatori, democraţi, liberali, țărăniști garați, conservatoriști conduşi de bravii lor milionari în euroi şi dolari, ajunşi chiar mari politicieni şi baroni de binele mamilor lor și ve-ți constata, fără eforturi deosebite, că au pus-o, când pe brânci, când cu picioarele-n sus, adică pe agricultură !.. Au venit chiar cu idei noi de a planta pe dealuri bananieri şi măslini dar au ieşit curmali, iar pe râuri au
populat aligatori ca să le dea pielea înapoi la fabricile de încălţăminte  şi s-au pripăşit obleţii.

MARELE frecangiu de mentă prin parlamentul României, înţolit odinioară cu raglan de PDSR şi actualmente cu Schpilhoseni PC, dar tot cu iz pesedere, momentan un fel de Juncan în concubinaj cu inocenta Agricultură ce hălăduieşte ca besmeticul prin haturi şi imaşuri, vorbind de unul singur că inocenta a prosperat de la tractor la măgar, de la intensiv la inactiv şi de la extensiv la restrictiv..!
Conservatoristul gigea, elegant şi dat cu erbicid, când apare pe răcoare la tarlale, plimbându-se ca vodă prin pilda țigăncii, ţărăncuţele-bunicuţe se rostogolesc la vale, iar ţăranii-bunici îşi scot cuşma şi dau cu ea de pământ, închinându-se şi întrebându-se: „ cine-o fi, bre,  acest zburător-rătăcitor?” Scăpându-se prea multă drojdie în coca de politician, Jouncanului i s-a umflat sinele în
poale, mai abitir decât lui răposatul ministru Zăroni- care umbla bietul cu ciorapii schimbaţi, atunci când participa la vreo recepţie
şi se plimba de unul singur deoarece alţi participanţi nu puteau să stea lângă domnia sa, preferând mai bine un sconcs- şi s-a îmbătat cu ideea că este mare specialist în furaje şi atelaje, retehnologizând tractorul în bou ca produsele să fie ecologice…

OMENEŞTE vorbind, se poate desprinde ideea că în timp ce Jouncanul Agriculturii trage la foalele armonicii conservator- liberală, evocând producţii babane la hectar cu ştiuleţi marca Terente în hambar, cu căruţe ce au tracţiune 4 x 4 prin bătături, măgarii, plini cu demnitate zootehnică, trudesc din zori până-n asfinţit pentru o raţie de paie minimă pe economie şi o gură de apă plată, dată cu osteneală de guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă, semnată Holograf, de Generalul Marmeladă, iar noaptea, cu frica-n cap şi cu foamea-n burtă, rag din oră-n oră după cişculiţele lor dragi, date de mişei la export. „Ţ-ale dracu’ de oltence, ardelence şi voi de moldovence ce-a-ţi făcut din cal măgar,  din pârliţi milionari, din izmene pantaloni şi din activişti masoni !”
Gigione IONESCU

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.