Meta
Realitatea Vâlceană

Pe 28 noiembrie, românii cinstesc memoria celor care au realizat întoarcerea Bucovinei la patria mamă

La 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei – format din reprezentanții românilor, germanilor, polonezilor care formau majoritatea locuitorilor provinciei – a hotărât unirea Marelui Ducat al Bucovinei cu România. Se încheiau astfel aproape 150 de ani de ocupație austriacă a inimii Moldovei lui Ștefan și a unuia dintre cele mai importante leagăne ale românității. Vicisitudinile istoriei au făcut ca partea de Nord a Bucovinei să fie smulsă după al doilea război mondial de la trupul țării odată cu Basarabia.

În această zi românii cinstesc memoria celor care au realizat cu eforturi și sacrificii întoarcerea Bucovinei la patria mamă. Nu putem uita că unii dintre cei pe care îi omagiem astăzi au suferit rigorile comunismului. Tocmai de aceea trebuie să ne îndreptăm gândul și către frații noștri din Bucovina de Nord și să lucrăm pentru păstrarea vie a românității lor.

Fideli idealului național și istoriei patriei, liberalii, ca făuritori ai României moderne, își apleacă cu respect fruntea în fața înaintașilor și se dedică păstrării și afirmării națiunii române.
Filiala PNL Vâlcea

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.