Meta
Realitatea Vâlceană

PESTE 11 MILIOANE de ȚIGARETE NETIMBRATE, descoperite de POLIȚIȘTI!

Ieri, 16 iunie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Rutier, în urma unui control, au depistat un bărbat, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, pe Drumul Național 7, direcția Sibiu – Vâlcea, transportând țigarete netimbrate.

De asemenea, în urma controlului cabinei ansamblului de vehicule, au fost găsite substanțe psihoactive, care au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării probelor de sânge.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Verificările au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Vâlcea, fiind descoperite 11.200.000 de țigarete, valoarea acestora urmând a fi stabilită de către instituțiile abilitate.

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere sau comercializare, pe teritoriul României, a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete.

Față de conducătorul auto, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.