Meta
Realitatea Vâlceană

Prefectul Radu Renga înfiinţează Grupul de Intervenţie Rapidă (GIR) pentru protecţia persoanelor abuzate

Prefectul Radu Renga înfiinţează la Vâlcea Grupul de Intervenţie Rapidă (GIR). Acesta este o structură operativă formată din reprezentanţi ai mai multor instituţii judeţene care au un rol important în a preveni şi combate abuzurile de orice fel asupra persoanelor, fie ele copii sau adulţi.
Protocolul de colaborare între aceste instituţii a fost semnat săptămâna aceasta, la Prefectura Vâlcea, în perioada următoare Grupul urmând să îşi înceapă şi activitatea. Acesta va consta la început în organizarea unor sesiuni zonale de instruire a factorilor locali – primarul, directorii de şcoli, preoţii, poliţiştii comunali, asistenţii sociali, medicii de familie etc, cu privire la importanţa sesizării cazurilor de abuz, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă, care se petrec la ei în comunitate.
Aceste sesiuni de instruire vor consta în a-i sensibiliza pe toţi aceşti oameni ca atunci când bănuiesc că undeva, într-o familie, într-o zonă, există persoane abuzate să anunţe. Să anunţe Poliţia, să anunţe Jandarmeria, să anunţe Prefectura, iar noi vom merge acolo, evident pe cadrul legal existent, ca să înţelegem despre ce este vorba. Dac,ă din 10 cazuri, unul se dovedeşte real şi salvăm un copil, un bătrân sau o altă persoană care este supusă unui abuz, înseamnă că ne-am făcut datoria. Deci, în esenţă acest plan de colaborare pe care l-am numit Grupul de Intervenţie Rapidă este de fapt un mod de comunicare direct între comunităţile locale şi instituţiile statului care trebuie să acţioneze atunci când avem de-a face cu un caz de abuz”, a precizat prefectul Radu Renga.
Din acest grup fac parte reprezentanţi ai Poliţiei, ai Jandarmeriei, ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ai Inspectoratului şcolar, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă şi ai Serviciului de Ambulanţă.
Prin protocolul semnat, ei se angajează să participe şi să organizeze diferite acţiuni specifice de combatere a celor mai grave forme de abuz asupra persoanelor, acţionând ca o celulă de criză. Rolul cel mai important va reveni însă factorilor locali care au şi acum datoria de a identifica şi anunţa telefonic existenţa acestor cazuri, chiar dacă este vorba de simple bănuieli.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.