Meta
Realitatea Vâlceană

Primăria Râmnicului i-a premiat pe elevii olimpici şi pe profesorii acestora

Într-o atmosferă de sărbătoare, în sala Cinematografului Ostroveni, joi, 12 decembrie 2013, în prezenţa primarului Emilian Frâncu, a avut loc ceremonia de premiere a elevilor olimpici şi a profesorilor pregătitori din şcolile Municipiului Râmnicu Vâlcea – anul şcolar 2013. Peste 100 de elevi şi profesorii acestora au fost premiaţi de primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, care a alocat 50 000 de lei celor care au făcut cunoscut numele oraşului la olimpiadele naţionale şi internaţionale.

„Anul viitor, primăria va creşte cu 20 % această sumă şi atunci vă veţi bucura pe final de an mult mai mult de recunoaşterea noastră. Sper să rămâneţi în România, să vă arătaţi forţa pentru că eu cred că, dacă vom hotărî fiecare că locul nostru este totuşi acolo unde ne-am născut, vom avea un viitor mai sigur, mai bun. Ionuţ Budişteanu este un exemplu clar că cei mai buni ambasadori ai noştri, în lume, sunt elevii”, a afirmat primarul Emilian Frâncu. (A.T.)

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.