Meta
Realitatea Vâlceană

Primele victime ale vremii nefavorabile în județul nostru! Măsuri pentru gestionarea situațiilor de urgență

Având în vedere avertizarea de cod portocaliu – pentru zona de munte a județului Vâlcea, emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 19.04.2017 ora 4:00- 21.04.2017 ora 10:00, fiind prognozate ploi însemnate cantitativ și ninsori, coroborate cu intensificări ale vântului, prefectul Radu Renga aduce la cunoștință că s-au luat deja toate măsurile necesare pentru gestionarea situațiilor de urgență, dar și pentru coordonarea activităților derulate de structurile implicate.

Menționăm că pe parcursul nopții s-a intervenit pentru adăpostirea unui grup de turiști, doi copii și șapte adulți, la refugiul montan Ursulețul din zona Romani. În zona respectivă ninge viscolit și riscul de a rămâne blocați era mare, astfel că în această dimineață, grupul a fost coborât în condiții de siguranță la Primăria Vaideeni de către reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Vaideeni și de cei ai Serviciului Public Județean Salvamont Vâlcea. Primarul comunei Vaideeni a sprijinit acţiunea cu maşini şi carburant.

Toate Comitetele Locale pentru Situații de Urgență au fost înștiințate cu măsurile de prevenire a situațiilor generate de precipitații abundente, inclusiv depunerea unui strat consistent de zăpadă. De asemenea, la nivelul Instituției Prefectului, dar și a unităților administrativ teritoriale ale județului Vâlcea s-a instituit serviciul de permanență. Totodată, se monitorizează în permanență zonele critice, cu istoric în inundații, evidențiate în Planurile locale de apărare împotriva inundațiilor, ghețurilor și poluărilor accidentale pe cursurile de ape.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu menționează că s-au luat măsuri și pentru asigurarea continuității în furnizarea serviciilor de utilități publice, iar la nivelul Distribuție Oltenia SA (CEZ), s-au activat echipele de intervenție pentru remedierea, în regim de urgență, a avariilor în rețelele de energie electrică.

Prefectul Radu Renga recomandă în continuare, ca în perioada în care județul Vâlcea se află sub incidența codului portocaliu de precipitații, să se evite deplasările în zonele montane.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.