Meta
Realitatea Vâlceană

Râmnicu Vâlcea devine al optulea oraş din ţară în care călătoria cu mijloacele de transport în comun se poate plăti şi cu cardul bancar

•Un succes al companiei municipale ETA SA!
Miercuri, 5 iunie 2019, ora 12.00, la Râmnicu Vâlcea a fost prezentat noul sistem de plată a călătoriilor pe autobuzele şi microbuzele companiei ETA SA cu cardul bancar contactless. Municipiul Râmnicu Vâlcea devine astfel cel de-al optulea oraş din România (după Timişoara, Oradea, Sibiu, Iaşi, Ploieşti, Piteşti şi Reşiţa) care adoptă această facilitate modernă de plată pe mijloacele de transport urban de călători, înscriindu-se astfel în trendul evidenţiat de recent lansatul raport ”Cashless Cities”, în care se subliniază că plăţile digitale au potenţialul de a reduce semnificativ costurile municipalităţilor cu transportul în comun.
Prezentarea noului sistem de plată a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, directorul ETA SA, Andi Davidescu, precum şi Paul Ovidiu Handro – director regional, Ana Eliza Stan – director Grup Retail şi Ciprian Nicolae – şef Departament Acceptare Carduri, reprezentând Banca Comercială Română, care a implementat, alături de Telekom, această soluţie tehnică.

Noul sistem de plată din mijloacele de transport ale ETA S.A. este extrem de simplu: călătorii trebuie doar să apropie cardul bancar contactless de validatoarele POS din autobuze, după care vor primi imediat înştiinţarea de realizare a tranzacţiei. Validatorul va elibera apoi o dovadă de plată – chitanţă, pe care utilizatorul trebuie să o păstreze până la coborârea din mijlocul de transport. Călătoria achitată contactless în autobuz nu este comisionată şi are acelaşi tarif, respectiv 2,5 lei, ca şi cel perceput prin alte metode de plată deja existente. Sunt acceptate carduri bancare contactless VISA, Mastercard şi Maestro de la orice bancă emitentă din ţară sau din străinătate, iar tranzacţia se derulează în mediu deplin securizat. Noile POS-uri vor fi introduse în cursul lunii iunie pe toate cele 45 de maşini din flota ETA SA.

Compania ETA SA are ca unic acţionar Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea. Beneficiind de sprijinul constant al administraţiei locale, în toamna anului 2016, compania introducea sistemul de e-Ticketing, iar la începutul anului 2018 devenea prima companie de transport local de călători din România care achiziţiona trei microbuze propulsate cu gaz natural comprimat (CNG), fapt răsplătit, în luna martie a anului curent, cu premii în cadrul galelor ”Romanian Passenger Transport Company of the Year 2019”, organizată de ”Ziua Cargo”, şi ”Energy CEO Forum & Awards 2019”, organizată de ”The Diplomat – Bucharest”. Prin proiectul ”Construirea unei artere de legătură între b-dul Nicolae Bălcescu şi b-dul Tineretului spre Nord de la intersecţia acestuia cu strada Gib Mihăescu, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran de pe bdul Tudor Vladimirescu şi achiziţionarea de autobuze cu combustibili alternativi”, în valoare de aproximativ 14.780.000 de Euro (din care aproape 5.450.000 de Euro – finanţare nerambursabilă din fonduri europene), ETA SA urmează să achiziţioneze încă 7 autobuze articulate, cu lungimea de 18 m, alimentate cu CNG.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.