Meta
Realitatea Vâlceană

Raportul ITM, în luna iunie 2019: Controale, amenzi, 12 persoane “la negru” și patru accidente de muncă

RELAŢII DE MUNCĂ
“În luna iunie 2019, Serviciul Control Relaţii de Muncă din cadrul ITM Vâlcea a efectuat 127 controale, fiind dispuse 424 de măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi contractului colectiv de muncă.
Au fost aplicate 37 sancţiuni contravenţionale, din care 25 avertismente şi 12 amenzi în valoare de 147.200 lei.
În timpul controalelor au fost identificate 12 persoane primite la muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă.
A fost depuse 6 contracte colective de munca.
Principalele neconformităţi constatate în controalele efectuate au fost :
- neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă
- netransmiterea datelor referitoare la angajarea salariaţilor în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor în format electronic;
- neplata drepturilor salariale ;
- neexecutarea de către angajatori a clauzelor din Contractul Colectiv de Muncă şi Contractul Individual de Muncă;
- neîntocmirea foilor colective de prezenţă;
- neacordarea repausului săptămânal ;
- neplata orelor suplimentare ;
- neplata orelor de noapte;
- nerealizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în procesele verbale de control.
SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
​În luna iunie 2019, Serviciul Control Sănătate şi Securitate în Muncă a efectuat 85 de controale, fiind dispuse 290 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Au fost aplicate 290 sancţiuni contravenţionale din care, 3 amenzi in valoare de 27.000 lei. In luna iunie 2019 au fost înregistrate 4 accidente cu incapacitate temporara de muncă.
Au fost dispuse măsuri de remediere pentru toate deficienţele constatate, dintre care amintim:
– evaluarea riscurilor de accidente şi îmbolnăviri profesionale;
- elaborarea planului de prevenire şi protecţie ;
- efectuarea controlului medical periodic ;
- efectuarea instructajului de securitate şi sănătate în muncă;
- dotarea cu truse sanitare la punctele de lucru;
- dotarea şi acordarea echipamentului individual de protecţie;
- asigurarea controlului medical la angajare şi periodic;
- asigurarea de mijloace de protecţie pentru prevenirea căderilor de la înălţime;
​- s-a dispus efectuarea corespunzatoare a determinarilor pentru monitorizarea noxelor, la locurile de munca unde noxele depasesc valorile admise.
- asigurarea mijloacelor de prevenire a riscurilor de îngropare prin surparea terenului”, a transmis conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.