Meta
Realitatea Vâlceană

Realitatea Vâlceană vă recomandă: Un veac de singurătate

Un veac de singurătate (în spaniolă: Cien años de soledad) este un roman scris de către câştigătorul Premiului Nobel în 1982, columbianul Gabriel García Márquez. Prima ediţie a romanului a fost publicată pe 5 iunie 1967 la Buenos Aires, Argentina, de Editorial Sudamericana[1ş, cu un tiraj iniţial de 8.000 de exemplare. Manuscrisele au ajuns la editură prin poştă, trimise de autor, în două părţi. De la prima publicare a cărţii şi până în prezent, s-au vândut peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume. A fost tradusă în 35 de limbi. Este una dintre cele mai traduse şi citite cărţi în limba spaniolă. În timpul celui de-al patrulea Congres Internaţional de Limbă Spaniolă care a avut loc la Cartagena, Columbia, în martie 2007, cartea fost cotată, după importanţă, ca fiind a doua operă literară majoră scrisă în limba spaniolă, după Don Quijote al lui Cervantes.

Dacă diverşi critici au dreptate când afirmă că cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea se defineşte prin remarcabila vigoare a scriitorilor din America Latină, la apogeul realizărilor lor se află, fără îndoială, opera în continuă evoluţie a lui Gabriel García Márquez. „Un veac de singurătate” reprezintă o sinteză a tradiţiei literare hispanice şi a temelor şi tehnicilor moderne internaţionale.

Romanul poate fi citit la mai multe niveluri de semnificaţie, ca o alegorie a istoriei latino-americane, a condiţiei umane şi ca o meditaţie asupra timpului. Capodopera lui García Márquez, „Un veac de singurătate”, este un roman care îmbină realul cu fantasticul, meditaţia filozofică şi naraţiunea captivantă într-o creaţie unică, vie, tulburătoare, somptuoasă şi plină de culoare.[3ş

Titlul romanului semnifică sentimentul tragic al singurătăţii pe care îl trăiesc membrii familiei Buendía în toate aspectele vieţii lor: în dragostea redusă la aspectul său fizic sau în moarte (Melchiade se întorsese din lumea morţilor, deoarece nu putuse îndura singurătatea).

Romanul „Un veac de singurătate” a fost scris de Márquez în 18 luni (între 1965 şi 1967) la Ciudad de Mexico, unde scriitorul locuia în acea perioadă împreună cu familia sa. Ideea originală a ce stă la baza acestei opere a apărut în 1952, în timpul unei călătorii pe care autorul a făcut-o, alături de mama sa, în satul său natal, Aracataca (Columbia). În povestea „Un día después del sábado” (O zi după sâmbătă), publicată în 1954, autorul face pentru prima dată referire la Macondo iar o serie de personaje din această operă apar în anumite poveşti şi romane anterioare. La început, se gândea să îşi intituleze romanul „Casa”, dar până la urmă s-a hotărât să opteze pentru titlul de „Un veac de singurătate”, pentru a evita confuzia cu romanul „Marea Casă”, publicat în 1954 de prietenul său, scriitorul columbian Alvaro Cepeda Samudio.

Cartea este compusă din 20 de capitole fără titlu, în cadrul cărora povestea este relatată prin utilizarea unei structuri temporale ciclice; atât evenimentele satului şi ale familiei Buendia, cât şi numele personajelor se repetă din nou şi din nou, făcând realitatea şi fantasticul să fuzioneze. În primele trei capitole, este povestit exodul unui grup de familii şi construirea satului Macondo. Începând cu capitolul 4 şi până la capitolul 16, este vorba despre dezvoltarea economică, politică şi socială a satului. Ultimele patru capitole relatează decăderea acestuia.

Unanim recunoscută drept cea mai bună lucrare a lui García Márquez, „Un veac de singurătate” descrie istoria satului columbian fictiv Macondo. Acţiunea se derulază pe o perioada de peste o sută de ani si prezintă ascensiunea şi prăbuşirea familiei Buendia. La începutul romanului, satul Macondo cuprinde doar câteva case pentru ca în decursul mai multor ani, să se dezvolte, dar concentrat mereu în jurul locuinţei familiei Buendía. Membrii ei sunt primii locatari şi intemeietorii satului, nucleul tuturor evenimentelor.[4ş Relevante prin intermediul unor uimitoare falduri temporale, personajele moştenesc numele şi înclinaţiile familiei, dezvăluind stiluri de viaţă care se dedublează şi se repetă. Puternicul José Arcadio Buendía se transformă din întreprinzătorul şi carismaticul fondator al satului Macondo, într-un om în pragul nebuniei. Macondo luptă împotriva unor calamităţi ca insomnia, războiul şi ploile. Misterele apar aproape ca din senin. Această atractivă şi colorată saga este, totodată, o alegorie socială şi politică mai largă – uneori prea suprarealistă pentru a fi plauzibilă, alteori mai reală decât şi-ar putea permite orice lucrare realistă convenţională.[5ş

În această fotografie, de Isabel Steva Hernandez, García Márquez este apăsat de greutatea unui exemplar al celebrului său roman.

Acţiunea cărţii urmăreste viaţa lui José Arcadio Buendía, întreprinderile sale îndrăzneţe, temperate de prudenţa Ursulei – soţia sa, viaţa fiilor – dintre care se remarcă Aureliano, colonel şi erou legendar al războiului civil -, nepoţilor şi strănepoţilor lor, pe parcursul a şase generaţii. O dată cu succesiunea generaţiilor, este prezentată şi viaţa satului, în care civilizaţia înlocuieşte treptat simplitatea naturală, culminând cu înflorirea artificială adusă de instalarea companiei bananiere ce va fi urmată de declinul localităţii, recucerită de natura luxuriantă.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.