Meta
Realitatea Vâlceană

RECOMANDĂRI RUTIERE

Având în vedere avertizările meterologice de COD GALBEN, sub incidența cărora se află și județul Vâlcea, în intervalul 12.10.2020, ora 21:00 – 13.10.2020, ora 21:00, și care vizează fenomene de intensificări ale vântului, cu rafale de până la 130 de km/h, precum și ploi cu caracter torențial, chiar și precipitații mixte sau ninsori în zone montane înalte, polițiștii vâlceni vă recomandă:

•​Conduceți cu prudență, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.

•​Pe timpul călătoriei cu autovehiculul, circulați cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, măriți distanţa de siguranţă în mers şi nu vă angajați în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

•​Atât în localităţi, cât şi în afara acestora, circulați cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă. În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor, iar bruscarea comenzilor trebuie evitată!

•​Pe timp de ploaie abundentă, ceaţă, polei, sau ninsoare, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drum. Atunci când vizibilitatea în oglinzile retrovizoare ale autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

•​Atât în localităţi, cât şi în afara acestora, circulați cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă şi păstrați o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă. Evitați acţionarea bruscă a volanului şi a frânei, şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, pentru evitarea acvaplanării sau derapajelor necontrolate.

•​Asigurați-vă că instalațiile de degivrare și dezaburire ale autovehiculului funcționează în parametri. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, lapoviţei sau ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

•​În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

•​În condiţiile unui trafic aglomerat, condiţiile meteo nefavorabile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

•​Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului cu care vă deplasați, precum și pe ceilalți participanți la trafic.

•​Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free.

•​Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

•​Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!

•​Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.