Meta
Realitatea Vâlceană

RECOMANDĂRILE IPJ pentru PREVENIREA DELINCVENȚEI JUVENILE

Delincvenţa juvenilă este o componentă a criminalităţii și se manifestă prin incapacitatea unor minori/adolescenți de a se adapta la normele de conduită din societate. Această incapacitate este datorată unor cauze de ordin bio-psiho-social. Familia deține rolul decisiv pentru prevenirea unor astfel de comportamente.
Pentru prevenirea implicării minorilor în comiterea de fapte antisociale, având în vedere că se apropie vacanța de vară, iar copiii vor avea mai mult timp liber la dispoziție, recomandăm părinților:

• fiţi fermi cu copilul dvs., dar nu agresivi;

• interesaţi-vă permanent de situaţia lui şcolară;

• încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii lui şi de familiile acestora;

• distribuiţi-i sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie care să-i dezvolte simţul responsabilităţii şi al utilităţii;

• asiguraţi în familie un climat afectiv, de bună înţelegere;

• atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dvs., motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;

• alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi;

• când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret), care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor.

SFATURI PENTRU COPII:
– Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii. Evitaţi compania persoanelor violente, delincvente şi conflictuale;

– Nu vă lăsaţi influenţaţi de ceilalţi. Analizaţi singuri riscurile la care vă expuneţi pe baza educaţiei primite şi a propriei experienţe;

– Învăţaţi să spuneţi „NU” atunci când consideraţi că este cazul. Trebuie să aveţi tăria să vă susţineţi părerile;

– Atrageţi atenţia prietenilor asupra consecinţelor comiterii de fapte antisociale;

– Respingeţi propunerile cunoscuţilor de a participa la anumite „distracţii”: consum de alcool, de droguri, jocuri de noroc, distrugeri, violenţe verbale şi fizice;

– Nu încercaţi să rezolvaţi un conflict prin violenţă. Apelaţi la sprijinul celor care vă pot ajuta: părinţi, profesori, poliţişti.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.