Meta
Realitatea Vâlceană

SC APAVIL SA scoate la concurs un post de economist. Condiții

APAVIL SA – ANUNȚ

privind scoaterea la concurs a următorului post:
1 post economist în cadrul Biroului Contabilitate

Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
Condiții generale:
​a) Să dețină cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
​b) Să cunoască limba română scris și vorbit;
​c) Să îndeplinească vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
​d) Să dețină capacitate deplină de exercițiu;
​e) Să dețină o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestat pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
​f) Să îndeplinească condițiile de studii și, după caz, de vechime și alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
​g) Să nu fie condamnat/ă definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

​Condiții specifice:
- Studii economice superioare de lungă durată, specializare contabilitate;
- Vechime în specializarea contabilitate de cel puțin 5 ani – contabilitatea imobilizărilor corporale și necorporale constituie un avantaj;
- Cunoștințe privind contabilitatea de gestiune;
- Cunoașterea reglementărilor privind organizarea și funcționarea serviciilor de gospodărie comunală;
- Cunoștințe în utilizarea PC, Word, Excel;
- Capacitate de analiză și sinteză;
- Abilități de comunicare și relaționare;
- Prezentarea cat mai repede la noul loc de muncă constituie un avantaj.

Dosarul de Concurs trebuie sa conțină următoarele documente:
​a) cerere de înscriere în concurs adresată Directorului General;
​b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
​c) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care dovedesc efectuarea unor autorizări;
​d) cazierul judiciar;
​e) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de unitățile sanitare abilitate. Adeverința trebuie să conțină, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății;
​f) curriculum vitae, model European;
​g) recomandare de la ultimul loc de muncă (constituie avantaj).

​Desfășurarea concursului:
​Concursul se va desfășura în trei etape succesive, după cum urmează:
- Selecția dosarelor de înscriere va avea loc în data de 02.07.2018
- proba scrisă va avea loc în data de 05.07.2018, ora 9ºº
- interviul va avea loc în data de 05.07.2018, ora 13ºº
Data limită până la care candidații vor depune actele pentru dosarul de concurs este 29.06.2018, ora 13ºº, la Registratura APAVIL S.A., Rm. Vâlcea, str. Carol I, nr.3-5.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații admiși la proba precedentă.
Concursul constă în proba scrisă și interviu și se va desfășura la sediul APAVIL S.A., Rm. Vâlcea, str. Carol I, nr.3-5.

Tematică și Bibliografie
- Legea Contabilității nr.82/1991-republicată cu modificările și completările ulterioare;
- Legea privind Codul fiscal nr.227/2015 cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1802/2014, precum și a celorlalte acte normative din domeniul financiar contabil;
- Legea privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale nr.15/1994, republicată;
- Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006, republicată;
- Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr.241/2006, republicată.
Actele normative pot fi accesate pe portalul legislativ al Ministerului Justiției (legislatie.just.ro).

Calendarul concursului:
29.06.2018, ora 13ºº
termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs de către candidați
02.07.2018
Selecția dosarelor de concurs
02.07.2018, ora 15ºº
Afișarea rezultatelor selecției dosarelor
03.07.2018, ora 13ºº
termenul limită pentru depunerea contestațiilor privind selecția dosarelor
04.07.2018, ora 14ºº
Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor acestora
05.07.2018, ora 09ºº
proba scrisă
05.07.2018, ora 12³º
Afișarea rezultatelor probei scrise
05.07.2018, ora 13³º
proba interviu
06.07.2018, ora 11ºº
Afișarea rezultatelor probei interviu
09.07.2018, ora 14ºº
termenul limită pentru depunerea contestațiilor
10.07.2018, ora 13ºº
Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor acestora
11.07.2018, ora 12ºº
Afișarea rezultatelor finale la sediul APAVIL și pe site-ul www.apavil.ro
Informații suplimentare la Serviciul Resurse Umane, telefon 0250/739580, interior 22.
Program de lucru: luni-joi între orele 07ºº – 15³º, vineri între orele 07ºº – 13ºº.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.