Meta
Realitatea Vâlceană

SCM Râmnicu Vâlcea a fost învinsă de Gyor! Următorul meci, pe 29 februarie

Vâlcea își păstrează șansele de calificare în “sferturi”, dar mai are mult până să ajungă să se bată cu echipe gen Gyor, Brest, Rostov. Însă, cu timpul, chiar avem speranțe că va fi ca-n vremurile bune ale Oltchimului!
Sâmbătă, 8 februarie 2020, de la ora 15.00, pe teren propriu, campioana en-titre a României la handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, din păcate, a fost învinsă, de deţinătoarea Ligii Campionilor, Gyor ETO, scor 29-20 (10-6), în al treilea meci din grupa principală II a Ligii Campionilor. Ne bucurăm la victorii și învățăm din înfrângeri, însă creștem an de an și creștem frumos. Azi nu s-a putut, dar mâine o luam de la capăt și vom ajunge sus, acolo unde ne este locul.


În urma rezultatului, SCM Râmnicu Vâlcea rămâne cu 4 puncte (locul 4), iar Gyor îşi memține poziţia de lider, cu 13 puncte. Celelalte partide ale etapei se joacă între Buducnost – Krim şi Brest – IK Savehof.

Următoarele meciuri ale SCM Râmnicu Vâlcea în grupa II: Krim – SCM (22 februarie), SCM – IK Savehof (29 februarie) şi Gyor – SCM (7 martie).

Primele patru clasate din fiecare din cele două grupe principale se vor califica în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, cu meciuri tur-retur, programate între 3-5 şi 10-12 aprilie, pentru calificarea la Turneul Final Four. Acesta va avea loc la Budapesta, în 9-10 mai 2020, la Budapesta. Așa cum știți, deţinătoarea trofeului este campioana Ungariei, Gyor ETO.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.