SCM Râmnicu Vâlcea, din eșec în eșec! CINEVA trebuie să “resusciteze” echipa de handbal!
Dacia Mioveni a învins-o surprinzător pe SCM Râmnicu Vâlcea, sâmbătă, 11 noiembrie (31-24), astfel că Vâlcea pierde încă trei puncte importante, după înfrângerea rușinoasă la scor cu CSM București (29-42!!!), iar acum se află pe locul al VI-lea în clasamentul Ligii Florilor.
Prestație dezamăgitoare pentru echipa vâlceană care pare să nu-și mai găsească echilibrul, începe bine un meci însă, drept vorbind, nu poți da vina mereu pe arbitrajul nedrept, pe buget, pe conducerea clubului, pe antrenor, pe primar, pe accidentări, pe te miri cine sau ce!!! Ești pe teren și trebuie să joci, asta ar trebui să fie deviza și motivația jucătoarelor! Nu trece jumătate din prima repriză și se pierde concentrarea pe atac iar, de apărare, nici nu mai vorbim!! Degeaba face galeria bannere cu fel și fel de mesaje când avem meciuri acasă, degeaba pune muzică DJ-ul, am devenit chiar penibili cu sala plină! Au și spectatorii așteptări, este firesc să fie așa, doar de-asta și vin la meciuri și nu doar de dragul a “ce-a fost odată”!!! Nu suntem de acord nici cu comentariile răutăcioase pe rețelele de socializare, fetele au nevoie și de susținere morală, de încurajări însă, e imperios necesar să se întâmple ceva!
Cineva trebuie “să ia taurul de coarne” și să găsească soluția pentru revenirea handbalului vâlcean acolo unde-i e locul, să “resusciteze” echipa, să facă ceva concret care să aducă schimbarea de care avem atâta nevoie. Rămâne să vedem dacă se va găsi acel “cineva”, altfel asistăm cu neputință la o cădere liberă a echipei noastre și chiar ar fi mare păcat!
Ne e și teamă să ne gândim la următorul meci al SCM Rm. Vâlcea, miercuri, 15 noiembrie, cu Dunărea Brăila, acasă. Totuși, să nu ne pierdem de tot speranța! Poate mai există și minuni, iar echipa de handbal de la poalele Capelei va depăși perioada în care “Succesul înseamnă să treci de la un eșec la altul fără să pierzi din entuziasm”, dar asta rămâne să ne convingem în timp.
Anemona TĂNASE
I think the admin of this site is genuinely working hard in favor of his website, since here every stuff is quality based data.
This site truly has all of the information and facts I needed concerning this subject and didn’t know who to ask.
Wonderful goods from you, man. I’ve understand your stuff previous to and you’re just too fantastic. I really like what you’ve acquired here, really like what you’re saying and the way in which you say it. You make it entertaining and you still take care of to keep it smart. I can’t wait to read much more from you. This is actually a tremendous site.
Hello everybody, here every person is sharing these experience, therefore it’s good to read this web site, and I used to go to see this blog daily.
I do agree with all of the concepts you’ve introduced for your post. They are very convincing and can certainly work. Still, the posts are too brief for starters. May just you please prolong them a little from subsequent time? Thanks for the post.