Meta
Realitatea Vâlceană

Senatorul Niţu a lăsat ALDE cu buzele umflate

Considerat ca şi plecat la ALDE, senatorul Dan Niţu (foto) nu se dă însă dus din PNL. Poate i-a şoptit lui o păsărică faptul că, dacă pleacă, pune cruce carierei sale politice. Sau un păsăroi, dacă ne gândim că şi şeful său pe linie de partid i-a transmis de mai multe ori să stea în banca lui, că stă bine. Important este că Niţu nu a mai plecat nicăieri, lăsându-i pe cei de la ALDE să aştepte mult şi bine. De, aşa fac bărbaţii! Zic că vin în 5 minute şi ajung acasă după 3 zile sau deloc.
De fapt, senatorul Dan Niţu nu mai pleacă la ALDE pentru că nici Mircia Gutău nu mai ajunge la partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. Fără Gutău, Niţu nu ar putea să atingă ţinta electorală pe care şi-a propus-o, adică preşedinţia Consiliului Judeţean. Oricât ar fi el de cunoscut în sudul judeţului, în zona Măciuca, n-ar puta să adune atâtea voturi încât să-şi asigure numărul minim de consilieri judeţeni care să-i permită negocierea funcţiei de preşedinte. Şi atunci, ce sens ar mai avea să te înhami la o construcţie politică nouă, care nu prea are mare lucru în comun cu liberalismul? Pe deasupra, te mai alegi şi cu eticheta de traseist politic, care nu dă bine deloc pe firma unui om care a slujit PNL în ultimii douăzeci şi ceva de ani.
Aşa, Dan Niţu mai bine stă pe fundul lui în partidul care l-a consacrat şi închide într-un fel sau altul conflictul cu Cristian Buican. Hai, că nu se va alege cu preşedinţia Consiliului Judeţean, însă nici un nou mandat de parlamentar nu este de ici, de colo. Decât deloc, mai bine ceva, nu-i aşa?
Anemona Tănase

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.