SFATURILE POLIȚIEI PENTRU CUMPĂRĂTURI ONLINE ÎN SIGURANȚĂ
Nu furnizaţi codul numeric personal, seria şi numărul de buletin, de la paşaport sau de la permisul de conducere, întrucât vânzătorul nu are nevoie de aceste informaţii!
Documentaţi-vă înainte de a participa la licitaţiile prin internet, cu privire la obligaţiile dumneavoastră în calitate de cumpărător, dar şi cu privire la obligaţiile vânzătorului.
Examinaţi feedback-ul vânzătorului, oferit de alţi cumpărători. Dacă acesta are un istoric negativ de tranzacţionare, nu cumpăraţi de la el.
Nu oferiţi niciodată informaţiile de pe card, dacă site-ul nu foloşeste o conexiune securizată şi dacă reputaţia acestuia este îndoielnică.
Verificaţi în browser numele site-ului prin intermediul căruia plătiţi, pentru a observa dacă nu cumva este diferit faţă de site-ul original. Accesaţi site-ul original direct şi nu prin link-uri primite prin e-mail.
CE TREBUIE SĂ FACI
Cumpără din surse sigure, de la firme sau magazine pe care le cunoști sau pe care le-ai mai folosit și verifică rating-ul vânzătorilor pe site-urile de comerț online.
Introdu adresa site-ului pe care intenționezi să efectuezi plata și nu da click pe link-uri primite pe mail. În unele situații, aceste link-uri te pot direcționa către site-uri false, care imită perfect site-urile comercianților.
Asigură-te că transferul informațiilor se face în mod securizat. Verifică existența simbolului de tip lacăt în bara URL și folosește un protocol HTTPS sau SSL atunci când navighezi pe internet.
Înainte de a introduce datele cardului bancar, asigură-te că site-ul este securizat: în stânga sus va apărea un lacățel care va indica faptul că respectivul site este securizat iar adresa site-ului va incepe cu HTTPS.
CE NU TREBUIE SĂ FACI
Dacă nu cumperi un anumit bun sau serviciu, nu furniza datele cardului.
În cazul plăților online vi se vor solicita de către comercianți numele înscris pe card, numărul cardului, codul CVV și data expirării. Dacă ți se cer și alte informații, cum ar fi codul PIN, nu introdu aceste date și parăsește site-ul.
În situația în care primești mailuri prin care ți se solicită datele cardului bancar, pentru actualizare, sau pentru diferite scopuri, nu da curs acestor solicitări, banca nu îți va cere niciodată aceste date prin mail, iar cel mai probabil, dacă vei da click pe linkul din mail, vei fi directionat către un site de tip phishing, care imită site-ul real al băncii unde ți se va cere să introduci datele cardului.
Nu deschide atașamente primite de la persoane necunoscute, acestea pot conține viruși sau programe de tip malware.
Când cumperi online de la alte persoane, nu trimite banii în avans. Dacă este posibil, folosește un serviciu cu plata ramburs.
Evită să faci cumpărături pe site-uri care nu folosesc un serviciu de tip full authentification (Verified by Visa / MasterCard Secure Code). Nu trimite datele cardului prin e-mailuri necriptate.Unii comercianți online din afara Europei pot cere să le trimiți prin fax copii ale cardului și pașaportului, drept garanție. Nu da curs!