Meta
Realitatea Vâlceană

Situația centralizată a lucrărilor Apavil ”Centru Vest”

APAVIL SA – Centrul Exploatare Vest a desfăşurat în perioada 18-24 mai 2019, o serie de activităţi în întreaga arie de operare.

AVARII REZOLVATE. În această perioadă au avut loc mai multe intervenții pentru eliminarea pierderilor de apă în timp util la branșamente PEHD Dn 25 din Horezu, strada Nicolae Balcescu, sat Romanii de Sus – strada Săliște, comuna Măldărești – sat Ciupa, satele Motești și Pietrarii de Sus – comuna Pietrari, satul Vulpuiești – comuna Mihăești, satele Păușești și Buzdugan – comuna Păușești-Otăsău, satele Teiușu, Brozbești și Bunești sat – comuna Bunești. De asemenea, s-a intervenit pe rețele de apă PEHD Dn 63 și 50, satul Surpatele – comuna Păușești- Otăsău, PEHD Dn 75, satul Pietrarii de Sus, Băile Sarate – comuna Pietrari, PEHD D110 și PEHD D32 în sat Foleștii de Jos – comuna Tomșani, PEHD D40 pe strada Nicolae Titulescu – Horezu, conducta stradala OL 219 mm de pe str. Petrolului din orașul Băbeni,
La aceste intervenții s-au efectuat operațiile necesare remedierii problemelor și de aducere la stare inițială a terenului.

PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:
- A fost spălată rețeaua de apă potabilă și branșament utilizator în satul Răpănești, comuna Bunesti;
- a fost igienizată incinta rezervorului de înmagazinare apă Palangine, comuna Păușești-Otăsău și a perimetrului rezervorului de înmagazinare apă Cucurigu – orașul Băile Govora;
- au fost realizate branșamente noi la utilizatori din Govora sat și Gurișoara din comuna Mihăești și satele Barcane și Cernele din comuna Păușești-Otăsău;
- a fost spălată rețeaua de apă potabilă, până la limpezirea totală a apei din rețea, între stația de apă Bunești, de la strada Principală, până în satul Rapănești, prin hidrant Dn 80;
- au fost verificați parametrii apei potabile furnizate în sistemele Govora, Mihăești, Bunești, Păușești – Otăsău, Pietrari și Frâncești;
- a fost desfundat și curățat cu dispozitiv manual, rețeaua de canalizare și căminul de vizitare pe strada Măliniș din sat Tomșani – comuna Tomșani;
- a fost pozată la adancimea de îngheț, sub rigola betonată, de pe strada Nicolae Bălcescu – Horezu, un branșament apă din PEHD D25 și conducta de apă PEHD D40 montându-se 5 ml conductă PEHD D40 și mufe compresie D40;
- s-au curățat gratarele de rețineri suspensii solide la SPA-urile 1-9 în comuna Cernișoara;
- s-au vidanjat și curățat căminele stațiilor de repompare apă uzată, care necesită golire periodică, din localitățile Șirineasa și Nicolae Bălcescu;
- continuă lucrările de înlocuire rețea apă potabilă cu conducta PEHD De 110 mm pe str. Țarinei din orașul Băbeni;
- s-au efectuat lucrări pentru dezafectarea conductei OL 149 mm pe str. Bistriței din orașul Băbeni și lucrări pentru amenajarea terasamentului în urma intervenției;
- s-au efectuat operațiuni de spălare rețea apă și efectuare probe de presiune pe str. Bonciu din orașul Băbeni;
- a fost asigurată buna funcționare a rețelelor de apă și canalizare din întreaga arie de operare a Centrului de Exploatare Vest.

APOMETRE VERIFICATE ȘI MONTATE. Tot în această perioadă au fost verificate şi înlocuite apometre în toata aria de operare, acolo unde acestora urma să le expire verificarea metrologică sau erau deteriorate.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.