Meta
Realitatea Vâlceană

Şoferii sunt obligaţi să-şi doteze maşinile cu anvelope de iarnă!

În vederea informării corecte a participanţilor la trafic şi a prevenirii unor evenimente nedorite, subliniem faptul că DN67C – Transalpina este închis circulaţiei publice pe sectorul cuprins între km. 34+800 – km.59+800 pentru executarea lucrărilor de construcţie, sens în care se interzice accesul autovehiculelor pe acest traseu. Este vorba de sectorul de drum cuprins între localităţile Rânca şi Obârşia Lotrului, în contextul lipsei elementelor de siguranţă a drumului, a marcajelor şi semnalizării rutiere vertical.

Reamintim conducătorilor auto că prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2011 s-a introdus  obligativitatea dotării cu anvelope de iarnă, iar pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, acestea trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai ,,all seasons.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede, la art. 102, alin(1), pct. 28, sancţionarea conducerii autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, nefăcându-se referire la o anumită perioadă a anului. Amenda pentru fapta menţionată mai sus este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă), iar sancţiunea contravenţională este însoţită şi de măsura reţinerii certificatului de înmatriculare.

Conducătorii de autovehicule sunt rugaţi ca înainte de a pleca la drum să se informeze despre starea drumurilor. Atunci când traversează zone unde partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă, să manifeste maximum de prudenţă, să circule cu viteză redusă, să mărească distanţa de siguranţă în mers, să utilizeze luminile de întâlnire şi să evite efectuarea manevrelor în trafic – depăşiri sau treceri de pe o bandă pe alta!

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.