Meta
Realitatea Vâlceană

Stații de încărcare pentru vehicule electrice, în județul Vâlcea

“Ne dorim să atragem bani europeni pentru orice proiect care să vină în sprijinul vâlcenilor și care să contribuie la dezvoltarea județului”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean..

Astfel, în ultima ședință ordinară a CJ Vâlcea, au fost aprobate studiul de fezabilitate și documentațiile tehnico-economice pentru un nou proiect cu finanțare europeană, ce presupune amplasarea unor stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Investiția, în valoare totală de 5.402.438.81 lei (fără TVA), prevede amplasarea a 20 de stații de încărcare, care vor fi situate în zona obiectivelor turistice importante, unde se înregistrează trafic rutier intens, dar și în zone de mare trafic industrial sau privat.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.