Meta
Realitatea Vâlceană

STOP INCENDIILOR de VEGETAȚIE! Atenție, RECOMANDĂRILE POMPIERILOR

În ultimele 24 de ore echipajele de pompieri au acționat pentru stingerea a 24 de incendii de vegetație uscată, în localitățile Drăgășani (2), Oteșani (2), Sinești, Ocnele Mari, Berbești (2), Budești, Racovița (2), Mateești, Pesceana (2), Mihăești, Prundeni (2), Râmnicu Vâlcea, Ștefănești (2), Horezu, Tomșani, Roșiile și Orlești.

Pompierii au depus eforturi susținute pentru a limita și stinge incendiile, care din cauza vântului s-au extins cu repeziciune, cuprinzând suprafețe foarte mari, unele dintre acestea riscând să se propage la locuințele cetățenilor.
Au ars aproximativ 353 de ha de vegetație uscată.
Menționăm că membrii SVSU din localitățile Băbeni, Alunu, Lădești și Bălcești au localizat și lichidat alte 4 incendii de vegetație uscată, care au afectat o suprafață de 1,6 ha.
Nu au fost victime sau gospodării afectate. 25 de pompieri militari, cu 5 mijloace tehnice au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Oteșani, care amenința să se propage la gospodăriile din zonă.
Intervenția a fost îngreunată de vântul puternic, terenul accidentat și suprafața foarte mare (cca 210 ha).
Alături de pompieri au participat și membri SVSU din localitate, împreună reușind, după 8 ore de eforturi supraomenești, să lichideze incendiul.
Au fost protejate și salvate 19 gospodării și o stână de vară.

RECOMADĂRILE POMPIERILOR:
Având în vedere numărul tot mai mare al incendiilor de vegetație uscată, solicităm autorităților locale și cetățenilor să manifeste maximă responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind pentru prevenirea unor astfel de evenimente, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii acestora, să realizeze acele fâșii arate în apropierea drumurilor de acces, astfel încât țigările nestinse aruncate la întâmplare să nu mai fie surse de aprindere și să nu aprindă cu intenție vegetația uscată, deoarece acest lucru este INTERZIS.
Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Precizăm faptul că, după fiecare incendiu de vegetaţie uscată sau miriște de pe terenurile arabile, ISU înaintează Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) coordonatele geospaţiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă.
În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.