Meta
Realitatea Vâlceană

Tânăr de 23 de ani, din Galicea, dosar penal pentru patru infracțiuni!

În noaptea de 18 spre 19.05 a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, în baza datelor și informațiilor deținute, au oprit pentru control, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, un autoturism condus de un bărbat de 23 de ani, din comuna Galicea.

S-a procedat la efectuarea controlului autovehiculului, cu această ocazie fiind descoperite 9 plase de pescuit tip avă și setcă cu lungimea totală de 900 m, o barcă gonflabilă cu 2 vâsle și 232,05 kg peste, speciile caras și crap, toate fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni respectiv, pescuit commercial fără licență de pescuit, pescuit commercial în perioada de prohibiție, deținerea, transportul fără documente legale a resurselor acvatice obținute din pescuit și deținerea de către persoane neautorizate a mai multor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.