Meta
Realitatea Vâlceană

Târg de știință, ediția I, CODE KIDS, proiect pentru copii și bibliotecari

Știința pornește de la a pune întrebări. Un proiect de știință care să fie prezentat într-un târg tematic reprezintă un mod unic de învățare a procesului prin care oamenii de știință trec pentru a găsi răspunsuri care să le satisfacă curiozitatea legată de cum funcționează lumea. Un proiect de știință poate fi:
• un experiment
• o demonstrație
• un efort de cercetare
• o colecție de obiecte sau instrumente ce au legătură cu știința.
Un proiect de știință reprezintă un efort de investigare într-o arie de interes din domeniul STEM iar târgul de știință este un mod unic de prezentare a rezultatelor cu cei interesați în știință și educație. În cadrul târgului proiectele vor fi prezentate și premiate de un juriu stabilit de organizatori.

Obiectiv
Promovarea activităților STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) în Biblioteca Județeană Vâlcea, respectiv a activităților din cadrul Cluburilor CODE Kids din județul Vâlcea

Participanți
• Echipe ale copiilor din cluburile CODE Kids din județul Vâlcea
• alte inițiative și programe de promovare STEM – echipa de robotică a liceenilor din Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”
Cluburi Code Kids din județul Vâlcea: Biblioteca Publică Locală Pietrari, Biblioteca Publică Locală Păușești-Măglași, Biblioteca Publică Locală Vlădești, Biblioteca Publică Locală Tomșani, Biblioteca Publică Locală Tetoiu, Biblioteca Publică Locală Frâncești, Biblioteca Publică Locală Bunești și Biblioteca Județeană Vâlcea

Proiectul CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o altă fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât peste 2000 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, să fie încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie.
Importante centre de învățare pe tot parcursul vieții și de inovare socială, bibliotecile au un rol central pentru învățarea tehnologiei și utilizarea Internetului într-un mod practic de către grupuri vulnerabile.
Organizații care implementează proiectul: Fundația PROGRESS și Asociația ETIC (Cluj).
Parteneri 2018: bibliotecile județene din: Argeș, Bihor, Gorj, Neamț, Sălaj, Timiș, Vâlcea, Vrancea, între 2-6 bibliotecari locali din fiecare județ, companii IT din România.
Perioada de desfășurare: 2017-2020
Finanțator: Romanian – American Foundation (RAF), co-nfinanțare în bani – Fundația Progress, co-finanțare în resurse materiale, umane – bibliotecile publice
Grup țintă (la finalul proiectului – 2020): 17 județe implicate, 116 bibliotecari locali implicați, 200 de copii și tineri cu rol de ambasadori ai proiectului și 1700 de copii care vor participa la cursuri de coding și mentorat.
Obiectivele proiectului:
● Familiarizarea a 1700 de copii din 116 de localități rurale și urban mic cu bazele competențelor de coding și rezolvarea unui număr de sarcini de bază.
● Instruirea pentru facilitarea dobândirii competențelor de coordonare de cluburi de coding pentru 116 bibliotecari din mediul rural și urban mic.
● Crearea unei rețele de suporteri ai activității de coding din mediul instituțional și din rândul companiilor private.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.