Meta
Realitatea Vâlceană

Turiști, rămași înzăpeziți pe Transalpina, salvați de jandarmii vâlceni! ATENȚIE, drumul este închis!

în urma unui apel la 112, jandarmii din cadrul Postului montan Voineasa – Vâlcea au intervenit în prima zi a anului 2020 pentru a salva două persoane rămase înzăpezite pe un drum închis.

Solicitarea de ajutor a venit în jurul orei 20.00. Turiştii plecaseră din oraşul Petroşani cu gândul de a traversa Transalpina şi a ajunge în staţiunea Rânca. Doar că în această perioadă a anului, ca şi Transfăgărăşanul, cea mai înaltă şosea a României, Transalpina, este închisă traficului rutier.

Cei doi hunedoreni au rămas blocaţi cu maşina din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a stratului de zăpadă foarte mare şi nu au mai putut nici înainta, nici să se întoarcă. Când au ajuns salvatorii montani la ei, turiştii au pretextat că s-au luat după alţi turişti care le-au indicat ruta respectivă şi că nu ştiau că de fapt drumul este închis.

„Jandarmii au ajutat la deszăpezirea autoturismului şi au condus turiştii în siguranţă până la Obârşia Lotrului, de unde şi-au continuat deplasarea către Petroşani. Pentru prevenirea oricăror incidente, Jandarmeria Vâlcea recomandă turiştilor să aibă un echipament adecvat atunci când doresc să se aventureze pe anumite trasee montane, să se intereseze foarte bine asupra itinerariului pe care doresc să îl parcurgă, a gradului de dificultate al acestuia şi a condiţiilor climatice locale”, au transmis reprezentanţii Jandarmeiriei Vâlcea într-un comunicat de presă.

Transalpina, DN 67 C, este închisă traficului rutier în fiecare an începând cu luna noiembrie şi până în luna mai anul următor, de obicei, în funcţie de condiţiile meteo, pe porţiunea dintre Rânca şi Obârşia Lotrului. Şoseaua Transalpina are 148 de kilometri şi străbate judeţele Gorj, Vâlcea, Sibiu şi Alba.
ATENȚIE: Cei care nu respectă restricţiile rutiere riscă să rămână fără permis de conducere!

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.