Meta
Realitatea Vâlceană

Uite, vine viitura, stai pe loc și ține-ți gura

Într-una din iernile în care a venit la Râmnicu Vâlcea Cenaclul Flacăra, impresionat de imaginea vârfului Cozia, așa cum se vedea de la ultimul etaj al Casei Tineretului în dimineața cu zare de cristal, Adrian Păunescu, atins de aripa Îngerului, a imaginat o metaforă cu putere de sugestie înspăimântătoare: „De parcă-n urma unui șoc,/A unei unei tragice-întâmplări/ Albiră munții peste noapte”! Cu harul predicției, ca după un ceas de taină cu stăpânii Olimpului, poetul a anunțat cu 15 ani înainte că „bătrânul lumii rac” va lua foc. La noi s-a întâmplat în decembrie ’89, rămânând să gestionăm consecințele destinului la mâna puternicilor planetei. Rememorarea celor ce au urmat este inutilă și dureroasă ca răsucirea cuțitului în rană, știți cum e, dar nu îndeajuns cât să apreciați la dimensiunea reală gravitatea clădirii unui viitor fundamentat pe crimă, culmea, de ziua nașterii lui Iisus!

Intenția mea era, de fapt, să angajez o discuție referitoare la potopul de sfârșit de lume, care mă duce cu gândul la Noe, în ținută de marinar cu dungile verticale, coleg de celulă cu Băsescu sub ascultarea procurorilor DNA, că au vândut corabia cu restu’ lumii destinat repopulării planetei, inclusiv cu urmașii clanului Bercea Mondial. Dacă nu v-ați prins de unde-i vine porecla, e timpul să aflați că de aici i se trage.

Va să zică ne-au înecat ale potoape de sfârșit de lume. Cel mai bine era să o luăm la deal. Nu sus, că are conotații sus(!)ceptbile de grăbita intervenție a CNA. N-am făcut-o pentru că noțiunea „la deal” implică sacrificii de care nu suntem în stare, din moment ce e mult mai lejer să te lași dus de viitură până în brațele omului de la apa mare.

Am scris pentru că mi-am adus aminte de mama-mare, basarabeancă din Chișinău, de un quintal și jumătate, ca femeia care o întruchipa pe Mama Rusia, la Sărbătoarea Recoltei. A învățat singură să scrie și să citească în alfabetul latin. Era dintr-o familie de nobili români, dăruiți cu titlul de „dvorean”, curtean, printr-un ordin redactat de ultimul țar în limba latină, din respect din respect pentru sorgintea română a adresantului. Sună un pic cam caragialesc, dar cred că veți trece cu vederea puseul sentimental, așa cum ați dat uitării și faptul că între apărarea fratelui și actul justiției, dintr-un reflex condiționat de purcoiul de lovele, Băsescu a ales să facă Nana, nani, fratele și banii, și cum vine seara, Kovesi, gargara de-a justițiara, Vocea României, ce mai, ca în cântecul vehiculat de radiourile verii.

Ne întoarcem la mama-mare, care conform actului a fost luată în căsătorie (dvoreanca din neamul Roșca) de „țăranul Ion Ștefănescu”, șef de post de jandarmi din Teleorman-România. S-au iubit cu atâta dragoste transfrontalieră, că i-au dat țării reîntregite la ordinul mareșalului „Români, treceți Prutul!”, șapte copii și un început de veac de români patrioți. Dar ziceam de a bătrână și de ploile care ne bântuie acum, că ne-am luat cu vorba. În refugiu, a ajuns la Băile Govora cu ăi mici, fără tata-mare, de care nu s-a mai auzit nimic, Dumnezeu să-l ierte. Chestia la care vroiam să ajung este că „rusoaica”, așa cum o alinta cu vorbă de ocară taică-meu, era abonată la ziarul Scânteia, din care buchisise ea că rușii, în urma unor mari inginerii, au reușit să miște vremea în sensul dorit de ei. Așa se face că atunci când ploua de nu se mai termina, mama-mare, Sofia, ieșea în pragul ușii, scrutând depărtările, să concluzioneze cu sufletul opărit: „Iar plouă, fir-ar-mama lor a dracu’ de ruși!”.

Nu vă mai spun nimic că mă îneacă o lacrimă în amintiea ei. Rămâne pe mai târziu să vă aduc aminte de potopul de sânge în care s-a scufundat Iugoslavia lui Tito, să vedeți că totuși suntem bine. Deocamdată. Atât!

Petrinel STEFANESCU

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.