Meta
Realitatea Vâlceană

UPDATE/ REȚINUT DE POLIȚIȘTI pentru ÎNCĂLCAREA ORDINULUI DE PROTECȚIE, VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE și TULBURAREA ORDINII și LINIȘTII PUBLICE

*La data de 3 februarie 2023, instanța de judecată a dispus față de tânărul în cauză, măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.*

*Reamintim faptul că*:

La data de 2 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Călimănești, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, au reținut un bărbat, cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, la data de 1 februarie a.c., în jurul orei 17:39, Poliția orașului Călimănești a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 68 de ani, ar fi fost agresată fizic de către nepotul său.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Călimănești, care au stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, prin aceea că, un tănăr de 25 de ani, pe fondul consumului de alcool ar fi lovit-o pe bunica sa, în repetate rânduri, cu o bâtă în zona brațelor și antebrațelor.

De asemenea, cel în cauză i-ar fi adresat și amenințări cu moartea, iar în momentul în care mai mulți vecini au intervenit pentru ca acesta să înceteze acțiunile violente, a manifestat un comporttament agresiv, verbal, la adresa acestora. În acest sens a fost emis ordin de protecție provizoriu față de persoana vătămată.

Totodată, la aceeași dată, în jurul orei 20:40, polițiștii orașului Călimănești au fost din nou sesizați cu privire la faptul că, numitul în cauză ar fi mers la domiciliul femeii, din comuna Berislăvești, județul Vâlcea, unde ar fi încercat să pătrundă în locuință, încălcând astfel și măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis împotriva acestuia.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, violența în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind continuate cercetările în vederea documentării activității infracționale și dispunerii de măsuri legale.

În urma probatoriului administrat, la data de 2 februarie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, pe numele bărbatului, a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, urmând ca, astăzi, să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.