Meta
Realitatea Vâlceană

Vâlcean, amendat cu 2000 lei și cu anularea dreptului de deținere a armelor și munițiilor

ACȚIUNI PE LINIA ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat, la data de 12 septembrie a.c., în Râmnicu Vâlcea și comuna Vlădești, fiind efectuate 8 controale la deținătorii legali de arme și muniții.

Polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, în sensul că două dintre persoanele verificate, cu vârste de 54 și 61 de ani au purtat armele neletale asupra lor, deși nu aveau acest drept.

De asemenea, una din persoanele verificate nu a luat măsuri de asigurare a securităţii armei și muniției deţinute, acestea fiind găsite neasigurate într-un șifonier printre alte obiecte de uz casnic.

Polițiștii au aplicat și o sancțiune contravențională unui bărbat, de 2.000 de lei, fiind dispusă și măsura complementară de anulare a dreptului de deținere arme și muniții.

S-au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 3 arme neletale de autoapărare și 47 de cartușe, muniția aferentă armelor deținute.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.