Meta
Realitatea Vâlceană

VIDEO: În weekend, 91 șoferi au rămas fără permise de conducere! AMENZI și ALTE ABATERI depistate în trafic

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE DISCIPLINĂ RUTIERĂ ÎN JUDEȚUL VÂLCEA

VIDEO: trim-30b5c320-e37a-436d-8eea-fde82bc9c992

Peste 500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate și peste 90 de permise de conducere au fost reținute, în acest sfârșit de săptămână, de către poliţiştii rutieri și de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, care au acționat pe drumurile publice din județ, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

Aceste acțiuni au avut ca scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în principal: viteza excesivă, depășire neregulamentară, abateri bicicliști și conducerea sub influența alcoolului /substanțelor psihoactive pe DN7, DN64, DN 67, precum și DJ/DC din județul Vâlcea.

În cadrul acțiunii, 984 de autovehicule au fost verificate, 1030 de persoane au fost legitimate și au fost efectuate 722 de testări de alcool și droguri.

Astfel, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 504 sancțiuni contravenționale în valoare de 178.745 de lei. Dintre acestea, 168 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 pentru conducere sub influența alcoolului, 34 pentru depășiri neregulamentare și 3 pentru neacordare de prioritate vehiculelor. De asemenea, au mai fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 3 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 6 pentru abaterile comise de căruțași, iar 252 pentru alte nereguli.

Totodată, au fost reținute 91 de permise de conducere, dintre care 41 pentru depășirea vitezei maxime legale admise, 6 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, 34 pentru depășiri neregulamentare, 3 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor și restul pentru alte abateri.

Au fost retrase 35 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.

Polițiștii vâlceni au mai constatat și 5 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, 1 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 1 pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Exemplificăm următoarele:

1. La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii cadrul cadrul Secției 11 Poliție Rurală Zătreni au depistat un bărbat de 30 de ani, din comuna Roești, județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 676, sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0, 87 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-a fost sugerat conducatorului auto a refuzat, să fie transportat la o unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat.

De asemenea, în urma unor verificări mai amănunțite s-a mai constatat faptul că bărbatul în cauză avea permisul de conducere anulat.

A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În urma probatoriului administrat s-a dispus măsura reținerii conducătorului auto pentru o perioada de 24 de ore, iar în data de 06.11.2022 acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile.

2. La data de 6 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Băbeni au identificat un alt bărbat în vârsta de 32 ani, în timp ce conducea un autovehicul pe DN64, în localitatea Băbeni cu o viteză de 163 km/h, pe un sector de drum limitat la 50 km/h(+113 km/h).

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2900 lei, iar ca măsură complementară i-a fost dispusă suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile și i-a fost eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanțele T1A COC și T1C MDMA, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor psihoactive în organism.

În continuare, polițiștii au întocmit un dosar penal în care sunt continuate cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.