Meta
Realitatea Vâlceană

Zona centrală a Râmnicului își schimbă înfățișarea

Primarul Mircia Gutău a verificat vineri dimineaţa ritmul lucrărilor de anvelopare la blocurile din zona centrală cuprinse într-un program de reabilitare termică co-finanţat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

Lotul imobilelor ce fac obiectul acestui program este format din blocurile ”Anton Pann”, L – Calea lui Traian, L – str. Regina Maria şi K – Scuarul Mircea cel Bătrân, cărora li se alătură blocurile 1 şi 2 de pe Calea lui Traian din zona Troianu.

Printre efectele pozitive ale acestor investiţii, pe lângă creşterea confortului locatarilor şi economiile înregistrate la consumul de energie termică, se numără și îmbunătăţirea substanţială a aspectului zonei centrale a Râmnicului, ca şi al intrării rutiere dinspre Sud în municipiu.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.