„Mirajul Oltului”, cel mai frumos proiect al staţiunii Călimăneşti-Căciulata
• Proiectul „Mirajul Oltului” este finanţat prin POR 2007-2013 şi va fi finalizat anul acesta, iar firma constructoare este SC Protectchim SRL al cărei manager este Nicolae Enache.
• Această învestiţie cuprinde un aquapark, complex SPA cu saune, saloane de masaj, piscină interioară, foyer acces, windfang-uri acces, scară şi lift panoramice, sală de fitness, piscine exterioare inclusiv cu apă termală, tobogane de apă etc.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Romulus Bulacu, a postat pe o reţea de socializare imagini din timpul vizitei sale la Călimăneşti, o staţiune care se află in topul preferinţelor din judeţul nostru.
„Dezvoltarea turismului reprezintă o prioritate în planurile de viitor ale Consiliului Judeţean. Zilele trecute, împreună cu primarul Florinel Constantinescu, am verificat stadiul lucrărilor la proiectul Mirajul Oltului din Călimăneşti. Prin proiect, se construiesc: un parc acvatic, un complex SPA cu saune, saloane de masaj, piscină interioară, foyer acces, windfang-uri acces, scară şi lift panoramice, sală de fitness, piscine exterioare inclusiv cu apă termală, tobogane de apă şi multe altele. O altă componentă a proiectului este parcul de agrement şi sport Jiblea, care cuprinde amenajarea de alei şi drumuri carosabile, alei pietonale, pistă de role, terenuri de sport sintetice, 3 debarcadere – pontoane (Jiblea, Insula Ostrov şi Izvoare Căciulata) şi locuri de joacă pentru copii”, a explicat Romulus Bulacu. (A.T.)







