13 localităţi vâlcene au nevoie de medici de familie
Din statistica reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea a reieşit faptul că 13 localităţi vâlcene se confruntă cu un deficit de medici de familie, iar până-n prezent niciun cadru medical nu s-a arătat interesat de a ocupa unul din posturile vacante. Locurile vacante pentru medicii de familie se găsesc în: Boişoara, Brezoi, Berbeşti, Copăceni, Făureşti, Horezu, Lăcusteni, Mihăeşti, Orleşti; Racoviţa, Roşiile şi Valea Mare.
Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a încheiat 222 de contracte cu medicii de familie, din care 128 pentru mediul rural şi 94 pentru mediul urban. Şi anul acesta, conform contractului, decontarea se va face „per capita”. Pentru condiţii deosebite de muncă s-a stabilit, prin contract, majorarea punctului „per capita” la un număr de 127 de medici. Potrivit declaraţiei preşedintelui CAS Vâlcea, Rodica Mărginean, pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă în asistenţa medicală primară, în afara orelor de program, funcţionează trei centre de permanenţă cu un efectiv de 20 de medici. Bugetul CAS pentru asistenţă medicală primară este de 21.055 mii lei, reprezentând 9,67% din bugetul total al instituţiei.
Anemona TĂNASE







