14 candidați au intrat în cursa pentru Cotroceni, cu doi mai puțin decat recordul din 1996
• Campania electorală a început pe 3 octombrie, după 10 zile în care se verifică semnăturile și se pot depune contestații, iar cele două tururi de scrutin au loc pe 2 noiembrie, respectiv 16 noiembrie 2014.
• Alegerile prezidențiale din luna noiembrie constituie o premieră, două femei candidând pentru funcția supremă în stat.
• Aproape o treime dintre candidați reprezintă politicieni care și-au mai încercat norocul și în alte alegeri prezidențiale.
• Cele mai multe încercări de a ajunge președinte le are Corneliu Vadim Tudor - a cincea candidatură consecutivă.
Iată care sunt candidații la alegerile prezidențiale din 2014, în ordine alfabetică:
1. Mirel Mircea Amariței – Partidul Prodemo
Se cunosc puține lucruri despre Mirel Mircea Amariței, liderul partidului Prodemo, care și-a depus candidatura marți după-amiază. El se număra, în luna octombrie 2013, printre cei urmăriți penal în dosarul privind insolvența Realitatea Media. Partidul Prodemo a fost înființat în anul 2012, de către fostul lider PSD Arad Marius Lazăr, care anterior fusese exclus de Victor Ponta, în martie 2011.
2. William Brânză – Partidul Ecologist Român
Fost deputat PDL în două legislaturi, William Brânză și-a depus, marți, candidatura la presedinția României din partea Partidului Ecologist Român. El și-a anunțat recent demisia din formațiunea democrat-liberală. Brânză a fost deputat de diaspora în perioada 2008-2012, iar până în anul 2005 a făcut parte din PRM, înscriindu-se în PD în anul 2006. Are 42 de ani.
3. Dan Diaconescu – Partidul Poporului Dan Diaconescu
Fondatorul PP-DD și-a lansat luni candidatura la alegerile prezidențiale, el vorbind despre acest moment încă din anul 2010. Omul de televiziune a mai candidat o singură dată pentru o funcție politică – în luna decembrie 2012, când a fost învins de președintele PSD Victor Ponta într-un colegiu de Camera Deputaților din județul Gorj. Numele său este legat de acuzații de șantaj, arestări, postul de televiziune OTV și scandalul privatizării Oltchim. Are 46 de ani.
4. Gheorghe Funar
Fostul primar al Clujului în perioada 1992-2004 a mai candidat de două ori la alegerile prezidențiale. În anul 1992 a luat 10,8 la sută, candidând din partea Partidului Unității Națiunii Române, dar a ieșit pe locul 3, iar în 1996 a luat doar 3,2 la sută, ieșind pe locul 6, după ce a candidat din partea aceleiași formațiuni. A fost senator PRM în perioada 2004-2008, iar între 1998 și 2013 a fost secretar general al partidului, după care a devenit președinte, într-o mișcare controversată. Are 65 de ani.
5. Klaus Iohannis – Alianța Creștin Liberală
Președintele PNL și-a depus candidatura sâmbătă după-amiază, fiind al doilea înscris pe listele BEC. Primar al Sibiului din anul 2000, el este candidatul Alianței Creștin Liberale, din care face parte și PDL, care a fuzionat cu Forța Civică. Este președinte al PNL de la sfârșitul lunii iunie, intrând în partid în luna februarie 2013. În anul 2009 a fost propus de liberali pentru funcția de premier. Are 55 de ani.
6. Hunor Kelemen – Uniunea Democrata Maghiara din Romania
Președintele UDMR și-a depus luni candidatura pentru prezidențiale. Deputat din anul 2000, el este președinte al formațiunii din anul 2011. A candidat și la alegerile prezidențiale din 2009, când a obținut 3,83 la sută din voturi, fiind pe locul 5. Este ministru al Culturii din luna martie, deși își anunțase demisia în urmă cu două luni. A mai ocupat acest portofoliu și in perioada 2009-2012, in mandatele premierilor Emil Boc și Mihai Răzvan Ungureanu. Are 47 de ani.
7. Monica Macovei – independent
Europarlamentarul a fost al treilea candidat înscris la BEC, duminică. Monica Macovei a demisionat din PDL la inceputul lunii septembrie și candidează ca independent. Fost ministru al Justiției în perioada decembrie 2004 – aprilie 2007, în timpul mandatului de premier al lui Călin Popescu Tăriceanu, Macovei nu a fost niciodată membru al Parlamentului României, fiind eurodeputat din anul 2009, și a candidat fără succes la șefia PDL în luna martie 2013. Are 55 de ani.
8. Teodor Meleşcanu – independent
Teodor Meleșcanu a demisionat de la șefia Serviciului de Informații Externe cu doar o zi înainte de a-și depune candidatura. El a spus că este candidat independent susținut de reprezentanți ai societății civile.
A fost ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Văcăroiu, ministrul Apărării în perioada lui Călin Popescu Tăriceanu și interimar la Justiție în mandatul aceluiași premier. Fost membru al PSDR, până în anul 1997, a făcut parte din PNL în perioada 2001-2012, fiind senator în perioada 2004-2012, dar și în legislatura 1996-2000. A candidat la prezidențiale și în anul 2000, din partea Alianței pentru România, când a primit sub 2 % din voturi, fiind pe locul 7. Are 73 de ani, fiind cel mai vârstnic candidat la prezidențiale.
9. Victor Ponta – Alianța Electorală PSD-UNPR-PC
Prim-ministrul a fost primul care și-a depus candidatura pentru prezidențiale, încă de miercurea trecută. Președintele PSD este în fruntea Guvernului de aproape doi ani și jumătate, fiind totodată deputat din anul 2004. A fost ministru pentru Relația cu Parlamentul în mandatul de premier al lui Emil Boc și a fost ales în fruntea PSD în luna februarie 2010, după eșecul lui Mircea Geoană la prezidențialele din 2009. A fost desemnat candidat al PSD în ultimele luni, după ce mult timp partidul l-a susținut pentru această funcție pe fostul președinte PNL Crin Antonescu, până la ruperea USL, în luna februarie. Are 42 de ani.
10. Constantin Rotaru – Partidul Alianța Socialistă
Liderul Partidului Alianța Socialistă și-a înregistrat, marți, la BEC candidatura pentru Cotroceni. Constantin Rotaru a candidat și la alegerile prezidentiale din 2009, din partea aceleiași formațiuni, când a obtinut 0,45% din voturi, fiind al 9-lea. A fost deputat de Vâlcea in legislatura 1992-1996, din partea Partidului Socialist al Muncii. Are 59 de ani.
11. Zsolt Szilagyi – Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania
Șeful de cabinet al lui Laszlo Tokes și-a depus, marți, candidatura pentru Președinția României, din partea Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT). A fost deputat UDMR în perioada 1990-2004, iar din 2007 a plecat la Bruxelles, ca șef de cabinet al eurodeputatului Laszlo Tokes. A candidat la alegerile europarlamentare din anul 2009, aflându-se pe locul 4 al listei UDMR, primul neeligibil. Ulterior a fost membru fondator al PPMT, înființat în anul 2011. Are 46 de ani.
12. Călin Popescu Tăriceanu – independent
Președintele Senatului și-a depus luni oficial candidatura pentru funcția de președinte al României. Fost premier PNL din perioada 2004-2008, și-a dat demisia din PNL după ruperea USL, iar apoi și-a înființat propriul partid, Partidul Liberal Reformator (PLR), care însă nu a primit undă verde de la tribunal, așa că va candida ca independent. A fost președinte al PNL in perioada 2004-2009, iar în mandatul de premier al lui Victor Ciorbea a fost ministrul al Industriei și Comerțului. Are 62 de ani.
13. Corneliu Vadim Tudor – Partidul România Mare
Președintele PRM candidează pentru a cincea oara consecutiv la alegerile prezidențiale, el depunându-și dosarul marți. Cea mai bună clasare a sa în cursa pentru Cotroceni a fost în anul 2000, când a intrat în turul doi alături de Ion Iliescu. El îl depășește astfel pe fostul președinte al României în ce privește numărul de candidaturi, devenind recordman.
Corneliu Vadim Tudor a fondat PRM în iunie 1991, a avut patru mandate consecutive de senator, între anii 1992 și 2008, fiind secretar al Senatului în 1995 și vicepreședinte în 2008. Ulterior, în luna iunie 2009, a devenit europarlamentar pe lista PRM, după ce a candidat pentru un nou mandat de senator, fără succes însă, în luna noiembrie 2008. Tot fără succes a candidat și la europarlamentarele din 2014. Are 64 de ani.
14. Elena Udrea – Partidul Mișcarea Populară
Președintele PMP și-a depus candidatura pentru prezidențiale luni, fiind prezidențiabilul susținut de Traian Băsescu. Fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2009 – 2012, în timpul mandatului de premier al lui Emil Boc și deputat din anul 2008, Elena Udrea a demisionat din PDL în luna februarie, fiind aleasă președinte al PMP in iunie și desemnată candidat la prezidențiale în august. Ea l-a inlocuit astfel pe candidatul inițial, Cristian Diaconescu, care a demisionat din partid. În perioada 2002-2005 a făcut parte din PNL. Are 40 de ani, fiind cel mai tânăr candidat la prezidențiale.







