Meta
Realitatea Vâlceană

17 septembrie, Ziua Curățeniei Naționale. Protejând NATURA, protejăm VIITORUL!

Protejând NATURA, protejăm VIITORUL copiilor noștri!

“Ziua Curățeniei Naționale”, se desfășoară sâmbătă, 17 septembrie și reprezintă o formă de conștientizare a faptului că protejarea mediului înconjurător trebuie să fie un stil de viață, nu un eveniment oarecare. Campania de ecologizare se va desfășura în 31 de județe din România, printre care și Vâlcea, la inițiativa Asociației “Let’s Do It, Romania!”.

Instituția Prefectului–Județul Vâlcea sprijină acest proiect, care își propune să responsabilizeze societatea civilă și nu numai, în ceea ce privește aplicarea legislaţiei de mediu și gestionarea deşeurilor. Cu ajutorul primăriilor și echipelor de voluntari, colectarea deșeurilor și ecologizarea spațiilor verzi va avea loc în mai multe localități din județ. La acțiunea de ecologizare va participa și reprezentantul Guvernului în județul Vâlcea, domnul Mihai Oprea, împreună cu voluntarii din cadrul Instituției Prefectului.

„Ne dorim cu toții să trăim într-o țară mai curată și de aceea mă bucur, de fiecare dată, când văd implicarea cetățenilor în astfel de proiecte. Vreau ca exemplul tuturor participanților la această acțiune să impulsioneze și să schimbe mentalități, iar oamenii să conștientizeze răul pe care îl fac atunci când nu respectă mediul înconjurător. Le mulțumesc tuturor celor care cred într-o lume mai bună și care au înțeles că protejând NATURA, protejăm VIITORUL copiilor noștri! Sper ca acest aspect vital să fie înțeles de cât mai mulți oameni, așadar, sâmbătă, 17 septembrie, pentru un viitor curat: “Let’s Do It!” a subliniat prefectul județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea.

Partenerii instituționali care s-au alăturat Zilei de Curățenie Națională sunt Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Apele Române și Romsilva.

Doritorii se pot înscrie pe https: //membership.letsdoitromania.ro/access/login/.
Pentru informații suplimentare, se pot contacta coordonatorii județeni: https://letsdoitromania.ro/contacte/.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.