Meta
Realitatea Vâlceană

2 aprilie: Ziua Instituției Prefectului, punte între istorie și responsabilitate

“Onorăm astăzi tradiția administrației și responsabilitatea de a veghea la respectarea legii. Un gând bun tuturor colegilor din administrația publică și cetățenilor pe care îi reprezentăm.”
Prefectul Județului Vâlcea, Mihai Oprea.

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a marcat astăzi, 2 aprilie 2026, o dublă sărbătoare: celebrarea valorilor administrative și omagierea celor care au modelat această structură de-a lungul deceniilor.

În funcție de evenimentul istoric ales ca punct de pornire Instituția Prefectului celebrează anul acesta:
✔️195 de ani – de la înființarea sa sub numele de Ocârmuirea Județului Vâlcea, prin Regulamentul Organic din 1831.
✔️162 de ani – dacă ne referim strict la denumirea actuală de „Prefectură”, adoptată prin Legea Comunală din 1864 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

Stabilită prin Legea 348/2018, Ziua Instituției Prefectului a fost onorată la Râmnicu Vâlcea printr-o întâlnire între actuala conducere și șapte dintre foștii prefecți ai județului: Iulian Comănescu, Mircea Perpelea, Radu Renga, Remus Grigorescu, Petre Ungureanu, Mircea Nadolu și Dumitru-Nicu Cornoiu. De asemenea, i-am avut alături de noi și pe reprezentanții pe plan local ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și pe colegii din cadrul instituției.

Instituția Prefectului judeţul Vâlcea a apărut ca urmare a Regulamentului Organic din anul 1831, cu denumirea de Ocârmuirea Judeţului Vâlcea. În timpul revoluţiei din anul 1848 instituția s-a numit Administraţia Judeţului Vâlcea, iar după înfrângerea Revoluţiei a revenit la vechea denumire, până la aplicarea Legii Comunale din anul 1864, când a purtat numele de Prefectura Judeţului Vâlcea. De-a lungul timpului conducerea care a reprezentat instituția a purtat numele de cârmuitori, administratori, iar din anul 1864, prefecţi ai judeţului. De asemenea, aniversăm anul acesta 162 de ani de la momentul în care, în România, noţiunea de “prefect” a fost instituită prin Legea comunală de la 1 aprilie 1864 şi prin Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene din 2 aprilie 1864.

Evenimentul a debutat cu Imnul Național, un moment de reculegere pentru foștii prefecți care nu mai sunt printre noi, urmat de alocuțiuni și de o trecere în revistă a unor momente importante din istoria Instituției Prefectului. Anul acesta subiectul central a fost “Omagierea eroilor vâlceni în documentele Prefecturii Județului Vâlcea”, material prezentat de către doamna Ionela Dinescu, șefa Serviciului Arhivelor Naționale – Filiala Județeană Vâlcea.

Cucerirea Independenței de Stat a constituit unul din cele mai memorabile evenimente din istoria modernă a României. Parte din întregul pe care îl reprezenta națiunea română, vâlcenii au contribuit și ei la efortul general.

Potrivit Arhivelor Naționale, documentele Prefecturii Vâlcea sunt martore ale efortului făcut de autoritățile locale pentru a sprijini efortul armatei române în cucerirea Independenței de Stat, coordonarea acțiunilor de strângere a fondurilor în vederea cumpărării a 2000 de puști, amenajarea de spitale militare, rechiziționarea de materiale de construcții, strângerea de ofrande pentru armată. Proclamarea Independenței României a fost consfințită și plătită cu sângele a zeci de mii de ostași români.Județul Vâlcea a pierdut 375 de ostași. În cinstea lor, dar și a celor care și-au pierdut viața în Campania din 1913 din Bulgaria, la inițiativa prefectului județului, doctorul Gheorghe Sabin, participant la Războiul de Independență, a început ridicarea unui monument emblematic pentru Râmnic, Statuia Independenței ridicată la poalele dealului Capela prin subscripție publică. Inaugurarea a avut loc în ziua de 17 mai 1915, chiar de Înălțare (Ziua Eroilor).

În cadrul evenimentului, prefectul Mihai Oprea a reafirmat rolul esențial al instituției ca pilon de stabilitate și partener al Guvernului în teritoriu.

Reamintim, pe această cale, faptul că Instituția Prefectului nu concurează cu autoritățile locale, instituția venind în sprijinul acestora în eforturile de dezvoltare economică și socială a județului Vâlcea, prin armonizarea programelor locale cu cele naționale și identificarea celor mai bune soluții la problemele întâmpinate de comunități și de cetățeni. Modernă și orientată către rezultate, Instituția Prefectului prioritizează nevoile cetățeanului și garantează respectarea legalității și eficientizarea serviciilor publice județene prin responsabilitate și coordonare activă.

La ceas aniversar, prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, le transmite gândurile sale bune foștilor prefecți și colegilor din instituție mulțumindu-le pentru responsabilitate și implicare.

“De asemenea, în această zi recunoștința noastră se îndreaptă și spre toți cei care au lucrat de-a lungul timpului în instituție și nu mai sunt printre noi. Totodată, cu prilejul acestei zile le mulțumim cetățenilor și tuturor colaboratorilor pentru încrederea acordată asigurându-i, deopotrivă, de toată considerația noastră!”, este mesajul conducerii Instituției Prefectului.

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.