20 noiembrie, Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul
•Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este prăznuit la data de 20 noiembrie în Calendarul ortodox. Zi de post!
Sfântul Grigorie s-a născut în una din cetăţile Decapoliei, Irinopolis. Tatăl lui, Serghie, era un păgân robit de patimile trupului. Mama sa, Maria, era credincioasă şi iubitoare de Dumnezeu. A mers la şcoală unde a învăţat cele ce-i erau de trebuinţă, dar mai multe a învăţat de la biserică unde a ascultat cuvinte mântuitoare şi pline de folosinţă dugovnicească. Gândul i s-a înăţat la cele cereşti iar cele pământeşti le-a urât de la început. La vârsta maturităţii familia a vrut să-i caute soţie dar el, fără să spună nimic, a plecat la mănăstire. După ce tatăl lui s-a prăpădit mama a plecat şi l-a căutat prin toate schiturile şi mănstirile iar când l-a găsit s-a bucurat. După ce a trecut printr-o mănăstire de eretici, pentru că era în floare în acele zile a doua etapă a ereziei iconoclaste, a ajuns într-o mănăstire unde egumen era un frate al mamei sale. Aici s-a nevoit cu post şi rugăciune timp de 14 ani. El simte nevoia de a face şi altora bine aşa că pleacă spre Roma, pe drum făcea minuni, scotea demoni din oameni şi multe persoane stăpânite de duhuri necurate a salvat. A adormit întru Domnul la 20 noiembrie 842 şi la mormântul lui mulţi suferinzi s-au vindecat. După cucerirea Constantinopolului de către turci, moaştele sale ajung prin zona Serbiei, la un dregător turc care dorea să facă bani, înţelegând valoare moştelor pentru credincioşii creştini. Aşa că le-a scos la mezat pentru cine voia să le cumpere, promiţând că le va da pentru o cantitate egală cu greutatea lor în aur. Evlaviosul boier Barbu Craioveanu a cerut să se cântărească şi când le-a pus pe balanţă a fost nevoie de foarte puţin aur pentru a le putea cumpăra aşa că turcul care le vindea a exclamat: “Creştin la creştin trage!” Astfel, moaştele Sfântului Grigorie au ajuns la mănăstirea Bistriţa (Costești) din judeţul Vâlcea, şi în anul 1656 au fost aşezate în racla lucrată de un meşter din Braşov.
În tradiţie se spune că turcul a vândut sfintele moaşte pe bani de aur, punându-se la cântar. Dar, cu rugăciunile sfântului, moaştele sale au devenit uşoare la cântar şi turcul n-a primit mulţi bani, aşa cum dorea. Mai târziu turcul, văzându-se amăgit de creştini, a venit la Mănăstirea Bistriţa să ia moaştele înapoi sau să i se dea mai mulţi bani. Atunci, fericitul ctitor, călugărit aici cu numele de Schimonahul Pahomie, auzind de venirea turcului, a ascuns sfintele moaşte într-o peşteră din muntele apropiat, unde s-a ridicat şi un mic paraclis în cinstea Sfântului Grigorie. Aşa au scăpat sfintele moaşte din mâna păgânilor. Apoi turcul, mâniindu-se, a jefuit mănăstirea şi, dându-i foc, s-a dus în ţara lui. Ctitorul a zidit mănăstirea din nou şi a adus din peşteră sfintele moaşte, care se păstrează în biserica mare până astăzi, ca un odor de mare preţ. Numai în vremuri de mare primejdie se ascund în peşteră.
De-a lungul celor cinci secole de existenţă a moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul pe pământul ţării noastre, s-au făcut multe şi nenumărate minuni şi vindecări de boli, care s-au uitat cu vremea. Dintre cele puţine care s-au scris, amintim câteva minuni săvârşite, mai ales, în zilele noastre.
După o veche tradiţie ortodoxă, în vremuri de primejdie şi de mare secetă, se făceau procesiuni prin oraşe, prin sate şi pe câmp cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi cu icoane miraculoase. Moaştele se scoteau de obicei vara, în Ţara Românească şi mai ales în Oltenia, pe timp de secetă, şi, cu rugăciunile cuviosului, trimitea Domnul pe pământ ploaie timpurie şi târzie. Cea mai veche procesiune pentru ploaie cu moaştele Sfântului Grigorie, cunoscută în Ţara Românească, a avut loc în vara anului 1765. Recoltele lovite de secetă au fost salvate şi poporul cel binecredincios a fost izbăvit de moarte.
În vara anului 1913, de hramul Mănăstirii Bistriţa, a fost adusă la moaştele Sfântului Grigorie o femeie tânără, paralizată de ambele picioare. Fiind atinsă de sfintele moaşte, i s-a făcut Sfântul Maslu de trei ori şi, după trei săptămâni, a venit la mănăstire pe picioarele sale, să mulţumească sfântului pentru vindecarea ei.
