200 de proiecte în domeniul apiculturii depuse pe măsura 1.4.1.
În acest an, în judeţul Vâlcea s-au depus proiecte pe măsura 1.4.1 în valoare totală de 2.257.500 euro, a declarat, directorul Camerei Agricole Judeţene, Marin Cernătescu.
Peste 300 proiecte, 200 în apicultură
„În prima sesiune, pe măsura 1.4.1. din 2011 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală care s-a desfăşurat în prima jumătate a anului, Camera Agricolă Judeţeană Vâlcea a elaborat cu titlu gratuit 301 proiecte în mai multe domenii. Primul dintre acestea, care ca şi anul trecut a avut la fel de multă căutare, este cel apicol – 200 de proiecte au fost în domeniul apiculturii, opt în cel zootehnic, 75 de proiecte în domeniul pomiculturii, 14 în legumicultură şi patru proiecte mixte. Valoarea totală a proiectelor întocmite este de 2.257.500 euro”, a precizat Cernătescu.
Sprijin pentru cinci ani
Prin Măsura 1.4.1. se acordă sprijin public nerambursabil de 1.500 de euro/ an pe fermă de semi-subzistenţă. Sprijinul se acordă pentru o perioadă de cinci ani.
Conform calendarului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de lansare a sesiunilor de proiecte, pentru acest an au fost programate a se desfăşura două sesiuni pentru depunerea de proiecte aferente măsurii 1.4.1. – în lunile iunie şi octombrie.
În urma deciziei Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, cea de a doua sesiune pentru depunerea proiectelor pe măsura 1.4.1. se amână pentru începutul anului 2012.







