Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: March, 2011

Printr-un program naţional, finanţat de Banca Mondială, În judeţul Vâlcea se vor construi opt grădiniţe, iar 10 vor fi reabilitate

Gabriela Ene

Printr-un program naţional, finanţat de Banca Mondială, în fiecare judeţ se vor derula proiecte ce vor avea ca scop creşterea numărului de locuri în unităţile de învăţământ pentru preşcolari.

Start pentru obţinerea certificatului „Şcoala Europeană”

Ministerul Educaţiei a lansat, ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoala Europeană”. În cadrul celei mai recente conferinţe de presă din cadrul ISJ Vâlcea, Gabriela Ene a explicat: „Competiţia se află la ediţia cu numărul VIII şi este deschisă tuturor unităţilor [...]

Trecem la ora de vară

ora de vara

Introducere ora de iarnă, ora de vară Începând cu anul 1997, România a adoptat ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene şi cu alte state din Europa care sunt parte a acestei înţelegeri. Ora oficială de iarnă este adoptată în ultima duminică a lunii Octombrie, iar ora oficială [...]

Puiaţă şi amintirile despre Mitică de la Ligă

V-aţi întrebat, probabil, cine este “Puiaţă”, prietenul din copilărie al lui Mitică Dragomir, despre care tot vorbeşte în emisiunile de la televiziune.

Rezultatele Galei K1 de la Vâlcea: Bogdan Stoica, victorie de senzaţie în faţa italianului Lelio Ramunn

B.sss

Fraţii Stoica au câştigat amândoi în faţa adversarilor. Ionuţ Iftimoaie a pierdut în faţa lui Dzevad Poturak la categoria 96 KG. Turcul “şi-a furat-o” de la Moroşanu  Spre dezamăgirea vâlcenilor dar şi iubitorilor acestui sport, Ionuţ Iftimoaie nu a avut noroc în lupta cu adversarul său, Dzevad Poturak, însă l-a răzbunat Moroşanu (Moartea din Carpaţi) năpustindu-se [...]

Medicii de familie vâlceni doresc să plece din ţară

in-14-zile-ramanem-fara-medici-de-familie-434x326

În mai multe judeţe ale ţării, medicii de familie au recurs la diverse forme de protest, în încercarea de a-i convinge pe responsabilii sistemului sanitar să modifice prevederile Contractului-cadru pe 2011. Câteva zeci de medici de familie din întreaga ţară au mers la Direcţiile pentru Sănătate Publică pentru a cere certificate de conformitate pentru a [...]

Piocianic, bacteria care a instalat panică la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea

bacteria-vi

În urma unei știri apărute pe un post național de televiziune,  la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea  s-a instalat panică după ce medicul chirurg Adrian Cacoveanu a afirmat faptul că a descoperit în plăgile pacienților, dar și pe paturi spitalului, germeni foarte periculoși. Mai mult decât atât, spațiile nu au fost închise pentru decontaminare iar [...]

21-27 martie, Săptămâna Curățeniei în Râmnic

Saptamana curateniei

Primăria municipiului a iniţiat o amplă campanie de curăţenie a oraşului ce urmează a fi derulată în perioada 21 – 27 martie 2011 sub genericul ”Săptămâna Curăţeniei – Oraşul tău e casa! Ai grijă de el! Ai grijă de ea!”. În acest context, SC Pieţe Prest SA, societate în subordinea Consiliului Local Municipal, va finaliza [...]

Campania „Tu faci legea de nota 10”, dedicată învăţământului preuniversitar

MECTS, prin Inspectoratele Şcolare judeţene, organizează campania „Tu faci legea de nota 10” Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului desfăşoară, prin intermediul inspectorateler şcolare judeţene, o campanie de implementare/informare a prevederilor Legii Educaţiei Naţionale pentru învăţământul preuniversitar. Campania se adresează profesorilor din unităţile de învăţământ preuniversitar, elevilor, părinţilor acestora şi oricărui potenţial beneficiar. Inspectoratul  Şcolar [...]

Prefectul a dat ordin ca toate primăriile să aibă simboluri heraldice

Toate primăriile din judeţul Vâlcea au fost obligate de Prefectură să prezinte în cel mai scurt timp simboluri heraldice „Chiar dacă legea nu prevede un termen limită, eu am să emit un ordin prin care să oblig primarii să aloce importanţă acestui eveniment. Mai mult de atât cer imperios ca în cadrul stemelor să apară [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.