Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: May, 2011

Un magazin de etnobotanice din Vâlcea aprovizionează aproape toată ţara

În prezent, din cinci magazine ce se ocupă cu acest lucru,  mai funcţionează doar două, acestea, în opinia prefectului Petre Ungureanu, neputând fi închise deoarece nu există un cadru legal. „ Din cinci astfel de magazine, care comercializează etnobotanice, am reuşit să închidem trei. Din păcate, unul din magazinele din Vâlcea este capul reţelei care [...]

Bal de caritate pentru Ionuţ

Pentru ca 2011 este Anul European al Voluntariatului, tinerii voluntari ai Centrului EUROPE DIRECT Vâlcea au hotărât să se implice mai mult în viaţa comunităţii lor. Ei au luat iniţiativa desfăşurării unui bal de caritate pentru vineri, 6 mai 2011, de la ora 19.00, la Restaurantul OK Events, în vederea strângerii de fonduri necesare spitalizării [...]

138 persoane fără forme legale de muncă

itm

Număr record de oameni la negru depistaţi de ITM În luna aprilie 2011, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea au fost înregistrate 1239 contracte individuale de muncă, conform Registrului General de Evidenţă. În ceea ce priveşte închieri de contracte, au fost comunicate 2804 de contracte individuale de muncă. În această perioadă  au fost înregistrate 59 [...]

Bursa Forţei de Muncă la Universitatea Constantin Brâncoveanu

O nouă locaţie din luna mai Cel de-al treilea eveniment de acest gen din anul 2011, va avea loc în data de 20 mai, începând cu orele 8.30. Bursa de muncă, este un prilej oferit şomerilor de a scurta durata dintre momentul dorinţei de a se angaja şi legalizarea raporturilor de muncă. Noul Cod al [...]

Proiecte importante realizate de primarul Pirneci: toate şcolile de la Dănicei au fost dotate cu centrale proprii

Digital Camera

În ultimii ani, localitatea vâlceană Dănicei a cunoscut o perioadă de dezvoltare, întrucât au fost realizate o serie de proiecte, iar despre acestea ne-a vorbit primarul Dumitru Pirneci. „Aş vrea să încep cu podul de beton care traversează râul Trepteanca, lucrare care a început în anul 2000 şi a fost finalizată în anul 2007. Din [...]

Primăria Băile Olăneşti n-a scăpat neamendată de Prefectură

• Din ordinul prefectului, controale „la sânge” la primăria Băile Olăneşti • s-au împărţit amenzi de zeci de mii de lei • chiar şi fostul primar al localităţii, Viorel Cioteanu a fost amendat cu 200 de milioane lei vechi Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Petre Ungureanu a dat ordin ca primăriile vâlcene să fie controlate. Astfel, [...]

Programul „Vâlcea Verde” a băgat spaima în primarii vâlceni

• primăriile Frânceşti, Malaia şi Voineasa au fost amendate • Primăriile Muereasca şi Vlădeşti, exemplu pentru celelalte primării deoarece stau bine cu salubrizarea • alte  34 primării vâlcene au primit avertismente În baza Ordinul Prefectului nr. 123/14.03.2011 şi OP nr. 124/15.03.2011 a fost constituită o comisie mixtă pentru verificarea modului în care au fost salubrizate [...]

APIA reaminteşte fermierilor că eliberează adeverinţe pentru accesarea de credite!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte fermierilor interesaţi că eliberează beneficiarilor ajutoarelor de stat pentru realizarea

La APIA Vâlcea, în numai două luni, s-au depus 22.569 cereri de plată, pentru 65.256,40 hectare

APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Vâlcea, informează că, în perioada celor două luni, martie şi aprilie, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2011, un număr de 22.569 cereri de plată, pentru o suprafaţă de circa 65.256,40 hectare, dintr-un număr de [...]

Ocolul Silvic Stoiceni- tradiţie şi perspective

Digital Camera

Direcţia Silvică obţine venituri şi prin valorificarea altor produse în afara lemnului Ocolul Silvic Stoiceni, unul dintre cele mai vechi ocoale ce datează din anul 1885, este situat în comuna Galicea şi gospodăreşte pădurile de pe Valea Topologului de pe raza judeţului Vâlcea. Suprafaţa ocolului este de 15.000 de hectare, dintre care 7154 ha îl [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.