Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: January, 2012

CNSLR Frăţia susţine oamenii care îşi strigă nemulţumirea în stradă

Acesta afirmă că organizaţiile sindicale nu au încercat în nici un fel în aceste zile să „confişte” protestul societăţii civile, deşi CNSLR Frăţia s-a solidarizat la nivel naţional cu protestul oamenilor din stradă, pentru a evita acuzaţiile de politizare sau influenţare a manifestanţilor. „Considerăm că, într-o ţară democratică oamenii îşi pot exprima fără nici o [...]

Activitatea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului va fi suspendată între 26 ianuarie şi 3 februarie Mai mult: Activitatea Oficiului National al Registrului Comertului va fi suspendata intre 26 ianuarie si 3 februarie

registrul comertului

În perioada 26 ianuarie – 3 februarie, activităţile de lucru cu publicul şi cele de primire la ghişeu, şi online, ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (n.r. ONRC), vor fi suspendate pentru trecerea pe noul sistem informatic. În acest interval nu se vor desfăşura înmatriculări, menţiuni, radieri, depuneri şi/sau menţionari acte, conform unui comunicat al [...]

Ştefan Prală: ,,Puţină lume ştie că, la Petrimanu, există cel mai ozonat aer din lume”

SANYO DIGITAL CAMERA

Democrat-liberalul Ştefan Prală, secretarul general adjunct al PD-L Vâlcea, continuă să fie omniprezent în zona de nord a judeţului nostru. Vâlcea are un potenţial turistic incredibil De curând, politicianul s-a aflat în mijlocul comunităţii din Horezu, cu ocazia sfinţirii unei troiţe. Tot zilele trecute, Ştefan Prală a avut numeroase dialoguri cu mai mulţi primari din [...]

70 de ani ai artistului plastic Tina Popa

Afis-Tina-Popa

Miercuri, 25 ianuarie 2012, la ora 17.00, la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, va avea loc vernisajul expoziţiei artistului plastic vâlcean Tina Ecaterina Popa, membru UAP şi AIAP. Evenimentul sărbătoreşte aniversarea a 70 de ani ai artistului plastic Tina Popa, Cetăţean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea, deţinător al distincţiei ”Meritul Cultural” în grad [...]

Accident in zona Ioneşti-Marcea: Sase persoane au fost rănite

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sase persoane au fost ranite, luni dimineata, dupa ce microbuzul în care se aflau s-a rasturnat pe DN 64, în zona Ionesti-Marcea din judetul Valcea, primele date ale politistilor aratând ca accidentul s-a produs din cauza poleiului. Un microbuz al firmei Matdan care venea dinspre Drăgaşani către Râmnicu Valcea a derapat şi s-a răsturnat în [...]

„De la creaţia poetică la creaţia muzicală”, la Biblioteca Judeţeană Vâlcea

Vineri, 20 ianuarie a.c., de la ora 18.00, în Holul Mare al Bibliotecii Judeţene ,,Antim Ivireanul’’ va avea loc evenimentul cultural: „De la creaţia poetică la creaţia muzicală”, cu Nicolae şi Lavinia Coman. În program: momentul „6 decenii de poezie”, susţinut de prof. univ. dr.  Nicolae Coman;  prelegerea „Şcoala românească de pian” prezentată de  prof. [...]

Ziua Culturii Naţionale sărbătorită la Vâlcea

În urmă cu doi ani, parlamentarii au sprijinit ideea şi iniţiativa critticului Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române, făcută public pe 15 iunie 2010, la Botoşani, prin care solicita să se legifereze 15 ianuarie, ziua de naştere a marelui poet, ca Ziua Naţională a Culturii Române. Proiectul de Lege a fost dezbătut de Camera [...]

Nicolae Jitianu: ,,Nemulţumirile poporului român au ajuns la limita răbdării’’

Nicolae Jitianu

Preşedintele Funcţionarilor Publici şi al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală SINDAP Vâlce, Nicolae Jitianu a vorbit despre protestele şi nemulţumirile oamenilor care au loc [n această perioadă. Acesta a precizat: ,,Nemulţumirile poporului român au ajuns la limita răbdării. Traian Băsescu şi Guvernul Boc au sfidat în modul cel mai cinic cu putinţă poporul român, care [...]

Controale la producătorii de lapte de vacă

APIA – Centrul Judeţean Vâlcea porneşte controlul la faţa locului pentru un eşantion de 20% din numărul total de cereri depuse de beneficiarii ajutorului specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate, conform prevederilor HG 755 / 2010 cu modificările şi completările ulterioare. Numărul total de cereri depuse pentru această formă de sprijin [...]

Viceprimarul Constantinescu declară război aşa-zişilor comercianţi din pieţele Râmnicului

În urmă cu câteva zile, viceprimarul Cosmin Constantinescu a organizat o primă amplă acţiune de verificare a modalităţii în care comercianţii îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Centrală. „Acţiunea a fost iniţiată cu foarte multă atenţie, şi am venit fără ca absolut niciun fel de agent economic să ştie. Nici dumneavostră presa nu aţi ştiut, nici [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.