Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: May, 2012

Ziua Editurilor Vâlcene

afis ziua editurilor

Vineri, 18 mai, în cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 624 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului, va debuta Ziua Editurilor Vâlcene, care aduce în faţa iubitorilor de lectură din oraş producţiile a 12 edituri locale: Adrianso, Almarom, Buna Vestire, Fântâna lui Manole, Fortuna, Intolpress, Offsetcolor, Patrimoniu, Petrescu, Silviana şi Sfântul Antim Ivireanul. [...]

Viitorul de mâine îl reprezintă copiii

Vineri 11 mai, cu începere de la ora 10.00, la Caminul Cultural din localitatea Buneşti s-a derulat proiectul „Standarde de participare pentru cetăţenie activă”, proiect co-finanţat din Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurelor Umane, domeniul prioritar Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”. La eveniment au participat directorul [...]

„Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”

poza Politie

Campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la sancţiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal şi a mitei electorale – Ministerul Administraţiei şi Internelor desfăşoară, în perioada 10 mai – 9 iunie 2012, în contextul alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la [...]

Ploile au făcut ravagii în 10 localităţi vâlcene

Prefectura

Valoarea pagubelor depăşeşte 15 miliarde lei • În perioada 7 martie – 15 mai 2012 10 localităţi vâlcene (Horezu, Berislăveşti, Câineni, Glăvile, Goleşti, Mateeşti, Păuşeşti Măglaşi, Pesceana, Popeşti şi Roeşti) au fost afectate de calamităţi. Costul total al reconstrucţiei infrastructurii afectate în aceste localităţi este de 1.513.386 lei (peste 15 miliarde lei vechi). În data [...]

În urma„Duelului Campioanelor”, eveniment caritabil s-au strâns 25.000 lei pentru Centrul de copii cu autism „Mara”

Marţi, 15 mai 2012, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, primarul Romeo Rădulescu a participat la conferinţa de presă organizată de clubul Rotary din Râmnicu Valcea, unde s-a înmânat, oficial Centrului pentru copiii cu autism „Mara” din Râmnicu Valcea, suma de 25.000 lei, bani care s-au strâns în urma meciului demonstrativ de handbal „Duelul campioanelor”, eveniment caritabil [...]

Meciul de retragere a lui Costică Donose

poza meci

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea vă invită duminică, 20 mai 2012, ora 17.00, la Stadionul Municipal Zăvoi, să participaţi la meciul de fotbal dintre U CRAIOVA MAXIMA  şi CHIMIA RÂMNICU VÂLCEA (câştigătoarea Cupei României în anul 1973). Acesta va fi şi meciul de retragere a lui Costică Donose, alături de gloriile fotbalului din Oltenia acelor vremuri.(A.T.)

Două noi locuri de joacă pentru copii, inaugurate în Râmnicu Vâlcea

locuri de joaca

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Romeo Rădulescu, a inaugurat, marţi,  15 mai, două noi locuri de joacă:   unul în zona Colonie Nuci şi celalat pe strada Arinilor. „Bucuria celor mici este cea mai importantă răsplată a noastră ca administratori ai acestui oraş pe care o primim pentru amenajarea unor locuri de joacă. Locurile de joacă [...]

20 de muncitori depistaţi „la negru” la o firmă de construcţii!

Nicolaescu-ITM

Angajatorului i s-a făcut dosar penal! În luna aprilie 2012, inspectorii Compartimentului Control Relaţii de Muncă au efectuat 121 controale unde s-au aplicat 176 sancţiuni contravenţionale în valoare de 360.000 lei. În timpul controalelor au fost identificate 38 persoane care lucrau fără forme legale de muncă dintre care 16 femei, aplicându-se sancţiuni în valoare de [...]

Vâlcea bate judeţele la accesarea de fonduri europene

consiliul-judetean-valcea-01

• Vâlcea, „Codaşă ” doar la ordinea alfabetică a judeţelor, dar premiantă la accesarea fondurilor europene Institutul pentru Politici Publice a lansat la începutul acestei săptămâni un studiu în care face analiza capacităţii şi implicării administraţiilor publice locale în absorbţia durabilă a banilor europeni pentru dezvoltarea comunităţilor. Din cuprinsul acestui studiu  rezultă că rata de [...]

16 km de drum vor fi asfaltaţi pe D.J. 643

Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi candidatul USL la aceeaşi funcţie la alegerile din 10 iunie a.c., a efectuat o vizită la Bălceşti pentru a verifica lucrările la drumul judeţean. „Știu că este început de campanie, ştiu că unii nu mai pot de emoţii, însă eu îmi văd de treabă şi mă ţin de [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.