Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: June, 2013

Măsura 141 nu va beneficia de realocări de bani şi nu va intra în noul PNDR

Măsura 141 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), privind sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă, nu se va regăsi în această formulă în viitorul PNDR şi nici nu va beneficia de realocări de fonduri pe actualul program, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. “Personal, cred că, dacă eram ministru atunci când s-a deschis [...]

Se fac plăţile aferente ajutorului specific acordat producătorilor de lapte

producatori de lapte

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în zilele imediat următoare efectuează plăţile aferente ajutorului specific acordat producătorilor de lapte şi carne de vită din zonele defavorizate, pentru anul de cerere 2012, în sumă totală de 26.233.160,00 euro cu sursă de finanţare FEGA (Fondul European pentru Garantare în Agricultură). De acest ajutor [...]

Foc de artificii la ziua comunei Mihăeşti

Duminică, 23 iunie a.c., de Rusalii, primarul Constantin Bărzăgeanu a organizat o nouă ediţie a Zilei Comunei Mihăeşti. Alături de locuitorii celei mai mari comune din judeţ şi alţi vâlceni,  au mai fost prezenţi la această sărbătoare cultural-artistică şi prefectul Mircea Nadolu preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, deputatul PSD Costi Rădulescu, democrat-liberalul Dorel Jurcan, consilierul [...]

Căminul cultural de la Dobriceni a fost reabilitat

Camin cultural Stoenesti

Sute de cetăţeni au fost prezenţi la inaugurare Pentru locuitorii comunei Stoeneşti, ziua de sâmbătă, 22 iunie a.c., a fost una de sărbătoare, aceştia participând la festivitatea de inaugurare a Căminului cultural din Dobriceni. Astfel, una dintre clădirile importante ale acestei comune a fost transformată într-una frumoasă şi utilă care oferă spaţiu pentru distracţie, dar [...]

90 de meşteri populari ceramişti, prezenţi la Horezu

Trguldeceramica53

Asociaţia Depresiunea Horezu în par­te­ne­riat cu Primăria oraşului Horezu, Aso­cia­ţia Meşterilor Populari „Cocoşul de Hurez” şi A­s­ociaţia pentru Promovarea Pa­tri­mo­niului Autentic Horezu implementează proiectul cu titlul „Ho­re­zu – unde pământul ia formă…”, pro­iect cu finanţare nerambur­sa­bi­lă în baza contractului de finanţare nr. 201/19.04.2013 semnat cu Ad­mi­nistraţia Fondului Cultural Na­ţio­nal. În cadrul acestui parteneriat s-a asigurat [...]

Tabără de creaţie la Mănăstirea Hurezi

nitu

Începând cu data de 24 iunie, a început tabăra de creaţie de la Mănăstirea Hurezi, organizată cu sprijinul senatorului USL Remus Daniel Niţu. Tabăra este organizată de Asociaţia P.A.V.E.L., (Asociaţia părinţilor cu copii bolnavi de cancer, leucemii şi anemii grave), în colaborare cu Fundaţia Dumitru Drăghicescu, şi va implica 15 copii cu vârste cuprinse între [...]

3 iulie, afişarea rezultatelor finale la evaluarea elevilor de clasa a VIII-a

evaluare-nationala

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a au dat miercuri, 26 iunie a.c., proba la Limba Maternă din cadrul Evaluării Naţionale 2013. Examenul de Capacitate continuă joi, 27 iunie, cu proba la matematică. La fel ca la examenul de Limba Română, care s-a dat marţi, 25 iunie, elevii s-au prezentat la centre la 8:00 – [...]

În perioada concediilor, sute de vâlceni îşi schimbă paşapoartele

pasaport

Săptămâna trecută, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple-Vâlcea din subordinea prefectului judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, a desfăşurat următoarele activităţi: -  au fost primite 161 cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, din care 4 cu stabilirea domiciliului în străinătate; -  pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare au fost primite 108 cereri; -  au fost [...]

Verificarea calităţii apei din ştrandul Ostroveni

strandul-ostroveni

Municipalitatea se gândeşte la sănătatea vâlcenilor Mai multe probleme importante au fost abordate în şedinţa operativă săptămânală a Primăriei municipiului, condusă marţi dimineaţa de primarul interimar Gigi Matei, secondat de viceprimarul Eduard Vârlan. Şedinţa a debutat cu felicitările adresate de viceprimarul cu atribuţii de primar departamentelor de Audit şi de Resurse Umane pentru rezultatele foarte [...]

Studenţii sau absolvenţii cu noţiuni de bază în IT pot face practică la Guvern

Studenţii sau absolvenţii de facultate cu vârsta de până în 25 de ani şi cunoştinţe de bază în domeniul IT pot aplica până la 1 iulie pentru un program de practică de specialitate la Cancelaria primului ministru sau la Secretariatul General al Guvernului. Acţiunea este iniţiată în baza programului de guvernare, care prevede crearea unui [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.