Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: September, 2013

Senatorul Niţu şi-a reluat în forţă activitatea parlamentară din Colegiul Horezu-Brezoi

dan-nitu

Senatorul Remus Daniel Niţu a reluat de săptămâna trecută audienţele şi întâlnirile cu cetăţenii din colegiul Horezu-Brezoi. Sâmbătă, 7 septembrie, senatorul s-a aflat în mijlocul locuitorilor oraşului Horezu, localitate care a sărbătorit 526 de ani de la prima atestare documentară. Alături de primarul Ilie Fârtat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Bogdan Pistol şi primarii Ion Bâzâc din [...]

Senatorul Cotescu: O interpelare şi două întrebări pentru Parlamentul României!

Adranel Cotescu

Luni, 9 septembrie a.c., senatorul PNL, Adrănel Cotescu, a adresat în Parlament o interpelare şi două întrebări. „Una dintre problemele pe care le-am ridicat constă în posibilitatea creşterii salariilor rezidenţilor; în România, în fiecare an scade numărul de cadre medicale, motivul fiind faptul că un rezident câştigă mai puţin de 200 de euro. Statul român [...]

Deputatul PSD, Constantin Rădulescu, prezent la manifestările de la Bărbăteşti, Costeşti şi Fârtăţeşti

costi-radulescu

Duminică 8 septembrie, deputatul vâlcean s-a deplasat în localităţile Bărbăteşti, Costeşti şi Fârtăţeşti pentru a fi prezent la manifestările de zilele acestor comune din judeţul Vâlcea. „Duminică, în zi de mare sărbatoare a Naşterii Maicii Domnului, am fost în mai multe localităţi la invitaţia prietenilor şi a colegilor mei din partid. L-am felicitat şi îl [...]

Concertele lunii septembrie la filarmonica vâlceană

Toamna vine cu muzică de calitate pentru melomani Cea de-a XIX –a stagiune a Filarmonicii de Stat „Ion Dumitrescu”, din municipiul Râmnicu Vâlcea, se va deschide în data de 23 septembrie 2013, ora 19.00, cu un concert aniversar sub genericul „Viva Verdi” . Îşi dă concursul dirijorul Mihail ştefănescu În program lucrări de Giuseppe VERDI: [...]

Premiul Amaliei Huţan, prestigiu pentru Teatrul Anton Pann

premiul amalia

Actriţa Amalia Huţan, câştigătoarea premiului pentru cea mai bună actriţă la Gala Tânărului Actor – HOP 2013, a declarat că acest nou premiu va ridica prestigiul Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Ea a fost desemnată câştigătoare de un juriu format din actriţa Oana Pellea, dramaturgul Radu Macrinici, actorii Marius Manole şi Ion Rizea, precum [...]

Tribunalul a decis: Nicolăescu a revenit la şefia ITM Vâlcea

La inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, în urmă cu câteva zile, a revenit în funcţia de inspector şef Ion Nicolăescu. După cum v-am mai informat, Ion Nicolăescu a fost retrogradat din funcţie printr-un ordin al Ministerului Muncii pe o perioadă de şase luni, însă acesta a contestat în instanţă acest ordin, iar Tribunalul Vâlcea i-a [...]

Guide to Titles: Manual Titles, Content Titles, plus more !

Guide to Titles: Manual Titles, Content Titles, plus more ! Wondering critically, believing precisely Planning critically Article writing factors along within a figuring out sign or perhaps just doing a little writing on a daily basis will train you to jot down more effective as well as arrange your emotions. Above all, it will permit [...]

Debut cu înfrângere pentru HCM Rm. Vâlcea în Liga Naţională

• CSM Ploieşti a dominat partida de la un capăt la altul, în timp ce HCM Rm. Vâlcea a înscris mult prea puţine goluri din acţiune, iar din numeroasele lovituri de la 7 metri de care a beneficiat a ratat patru. • formaţia vâlveană antrenată de Maria Torok Duca a cedat cu scorul de 22-25 [...]

Consiliul Judeţean a semnat al treilea contract de servicii din cadrul proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare urbană

Joi, 5 septembrie a.c., ora 10.00, la Consiliul Judeţean Vâlcea a avut loc conferinţa de presă care a avut ca scop demararea oficială a contractului de servicii „Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor, pentru implementarea proiectului la sursa CET Govora – CS 2”, din cadrul proiectului „Reabilitatea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea [...]

Era necesar şi s-a realizat: Post de Poliţie la Colonie Nuci

Din această săptămână, în Colonie Nuci se va institui o zonă specială de siguranţă prin punerea în funcţiune a postului de poliţie de acolo. Avându-şi sediul în imediata apropiere a şcolii, a staţiei de autobuz şi a altor puncte de interes, postul va fi deservit – după un program flexibil, adaptat situaţiei operative din teren [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.