Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: December, 2013

Pentru siguranţa cetăţenilor Râmnicului, cota Poliţiei Locale a fost majorată cu 50%

La întâlnirea Comisiei de Ordine Publică a municipiului de la finele săptămânii trecute, o serie de decizii au fost luate în domeniul siguranţei cetăţeanului, al ordinii şi liniştii publice, dar şi al funcţionării structurilor de ordine publică. Astfel, primarul Emilian Frâncu a avizat favorabil mărirea cotei de combustibil pentru Poliţia Locală cu 50%, astfel încât [...]

În 2014, de 1 Decembrie va fi puţin altfel….

Primarul Emilian Frâncu, după discuţiile purtate cu ocazia festivităţilor de duminică cu prefectul judeţului, Mircea Nadolu, şi cu comandantul Garnizoanei Vâlcea, col. Dan Marin, pentru parada militară prilejuită de Ziua Naţională de anul viitor se va avea în vedere prezentarea tehnicii de luptă a geniştilor vâlceni, o prezenţă mai mare a Fanfarei ”Gabriel Chaborschi” precum [...]

Iulian Margu de la Etalon, consilierul lui Frâncu

Primarul Emilian Frâncu a adresat o serie de critici la adresa materialelor de promovare realizate în cadrul proiectelor de promovare a potenţialului turistic şi cultural al Râmnicului. Conform edilului-şef, mai multe filme de prezentare vor fi înlocuite, astfel încât Râmnicul să fie prezentat cum se cuvine, nu doar din punct de vedere edilitar, dar şi [...]

Pe 10 decembrie, Comisia Judeţeană de Acţiune împotriva Violenţei în Sport

„Vă informăm că în data de  10.12.2013, ora 10.00 se va desfăşura la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vâlcea (Sala Sporturilor „Traian”) – Sala V.I.P, şedinţa de lucru a Comisiei Judeţene de Acţiune împotriva Violenţei în Sport, constituite potrivit prevederilor  HG nr. 116/2002 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale [...]

„Omul cu două feţe”, seminar la Colegiul Economic

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea şi cu  Colegiul Economic Râmnicu Vâlcea, organizează în perioada 06-15 decembrie 2013 un seminar cu caracter informativ, adresat elevilor de la instituţia de învăţământ mai sus amintită. Seminarul abordează teme ca: libertatea individului, cunoaşterea şi respectarea legilor în democraţie, prevenirea [...]

Leonard Doroftei, Mihai Barbu şi Benny Adegbuyi, prezenţi la inaugurarea sălii de box din Zăvoi

Joi, 5 decembrie, la ora 13.00, Primăria Râmnicului va organiza festivitatea de inaugurare a lucrărilor privind modernizarea sălii de box din Zăvoi. La acest eveniment, vor lua parte, alături de primarul Emilian Frâncu, preşedintele FR Box, Leonard Doroftei, dar şi câţiva dintre cei mai importanţi sportivi români ai momentului, printre care Mihai Barbu (campion mondial [...]

Concertele lunii decembrie la Filarmonica vâlceană

filarmonica

Luna decembrie vine cu „un sac de cadouri muzicale” pentru melomanii vâlceni care aleg să-şi petreacă serile la Filarmonică! Va fi un program special… de sărbători! Luni, 9 decembrie 2013, ora 19.00, sala „Lahovary” „TANGO ŞI FLAMENCO, FOC ŞI PASIUNE” – EDIŢIA A II-A Orchestra simfonică a Filarmonicii Dirijor: FLORIN TOTAN Solişti: IOANA LUPAŞCU – [...]

Recomandări pentru prevenirea înşelăciunilor

Deşi infracţiunile de înşelăciune săvârşite prin diverse moduri de operare au fost mediatizate la timp în vederea cunoaşterii de către populaţie a cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor care au generat şi favorizat săvârşirea acestora, spre deosebire de alte infracţiuni, în aceste cazuri autorii se dovedesc a fi deosebit de inventivi, reuşind să găsească metode de a [...]

Prin hăţişul pădurilor româneşti (III): ROSTUL PĂDURILOR NU ESTE SĂ AJUNGĂ ÎN SOBE

Intensitatea dezbaterilor şi multitudinea amendamentelor la proiectul Codului Silvic par, la prima vedere, să dea lovituri grele şi nemeritate asigurării combustibilului lemnos pentru foc. O reacţie în acest sens se observă prin creşterea abruptă, în acest an, a preţului la această categorie de masă lemnoasă care a urcat până la 120 – 130 lei/mc. Ba [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.