Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: May, 2015

Dispariţia pigmeilor politici s-a produs, până la urmă, şi la Vâlcea

Aţi observat cumva că în Vâlcea nu mai există decât două partide? Altădată ne obişnuisem să avem conferinţe de presă săptămânale cu liderii a cel puţin 5-6 formaţiuni politice. De aproape un an, treaba s-a schimbat la 180 de grade. Există doar două partide mari: PSD şi PNL (format prin fuziunea PDL cu fostul PNL). [...]

„Livada de vişini”, la Teatrul Municipal Ariel

Teatrul Municipal Ariel a revenit în atenţia dumneavoastră cu un spectacol de zile mari. Miercuri, 6 mai 2015, începând cu ora 19:00, la Cinematograful Geo Saizescu, Teatrul Municipal Ariel a prezentat publiculului  spectacolul „Livada de vişini” de A.P.Cehov, în regia lui Aurel Palade. Din distribuţie fac parte: Liubova – Camelia Constantin Lopahin – Radu Niculescu Gaev – Gabriel [...]

” Pe la noi nu mai trece nimeni”, povestea unui turneu la comunitatea de români din sudul Basarabiei, regiunea Odesa

În cele ce urmează ne vom strădui să vă spunem o poveste adevarată, povestea unui turneu  la care au participat şi actorii păpuşari ai Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea. În perioada 30 aprilie – 4 mai 2015 a avut loc cea de a patra ediție a Caravanei Teatrului şi Folclorului Românesc la românii din [...]

George N. din Râmnicu Vâlcea, principalul suspect de comiterea a mai multor fapte de înşelăciune, a fost prins!

Reţinut pentru înşelarea a 94 de persoane La data de 04 mai a.c.,  s-a reuşit identificarea principalului suspect de comiterea a mai multor fapte de înşelăciune, fiind prejudiciate 94 de persoane. În urma probatoriului, a rezultat faptul că N. George, de 27 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, administrator al unei societăţi comerciale în perioada [...]

Minoră rănită pe trecerea de pietoni de pe strada Carol I

La data de 04 mai a.c., ora 19.45, P. Alexandru, de 68 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea a condus un autoturism pe strada Carol I din mun. Râmnicu Vâlcea, iar la o trecere de pietoni, nu a acordat prioritate de trecere S. E., de 15 ani, din mun. Râmnicu Vâlcea, care traversa strada regulamentar pe [...]

Prefectura Vâlcea sărbatoreşte Ziua Independenţei de Stat a României

Sâmbătă, 09.05.2015, ora 10.00, se va desfăşura ceremonia organizată cu ocazia Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Zilei Europei. “La eveniment sunt invitaţi să participe oficialităţi ale administaţiei publice judeţene şi locale, conducători ai serviciilor publice deconcentrate, reprezentanţi ai partidelor politice, reprezentanţi ai structurilor militare, reprezentanţi ai asociaţiilor cadrelor [...]

White Paper Ghost Writer

For instance: Do not state: Eat fats. Some Senators can reply revealing that; others may forward your letter for the appropriate Senator(s); others will simply neglect your correspondence. A Senator WOn’t ever see a normal piece of mail, but notice will soon white paper ghost writer be consumed of the concerns stated within the notice, [...]

Din 11 mai si până în iulie: cursuri de limbi străine la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul

CURSURI DE LIMBI SI CULTURI STRAINE LA BIBLIOTECA JUDETEANA Biblioteca Județeană Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea va fi gazda cursurilor de limbi si culturi straine organizate de voluntarii straini ai proiectului Youth in Support of Rroma Communities. Cei interesati de aceste cursuri trebuie să știe că programul va începe din 11 mai si se va [...]

PREOTUL LAURENȚIU RĂDOI, UN CĂRTURAR DE SEAMĂ AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

-teolog, doctor în teologie; preot, profesor; cercetător istoric, eseist, publicist; responsabil și îngrijitor al unor publicații cu caracter istoric și religios- ** Preacucernicul Părinte Laurenţiu Rădoi s-a născut la 24 septembrie 1977 în municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea și a fost hirotonit întru preot în anul 2006, pe seama Paraclisului Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Nicolae” [...]

Lidia Radu, elevă a Liceului Oltchim, premiul I la etapa naţională a Olimpiadei de Protecţia Mediului

• Un rezultat profesional deosebit: Premiul I la etapa naţională a Olimpiadei de Protecţia mediului pentru eleva Liceului Oltchim din Rm. Valcea. Acest rezultat încununează activitatea didactică de până acum a profesorilor care i-au călăuzit paşii spre acest succes: doamnele prof. ing. Chirca Valeria, Frăţilă Mariana şi Zoor Liliana. La Faza Naţională a Olimpiadei disciplinelor [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.