Luni, 28 ianuarie 2019, comisia specială, constituită la iniţiativa Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, pentru înfiinţarea unei secţii exterioare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea în oraşul Bălceşti, s-a întrunit din nou, în prezenţa preşedintelui Constantin Rădulescu. Cu această ocazie, s-au făcut primele estimări ale bugetului şi ale structurii de personal, urmând ca, până vineri, 1 [...]
28, 01, 2019 | Posted in
Social |
Read More »
Peste 2000 de suporteri au fost prezenți la meci! Duminică, 27 ianuarie 2019, de la ora 17.30, în Sala Sporturilor Traian, s-a disputat meciul de handbal SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Buzău, unde vâlcencele au înregistrat încă o victorie acasă, scor final 29-22 (13-9). Și de data asta, elevele lui Florentin Pera au jucat foarte [...]
În anul 2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a controlat 2510 de angajatori, din care 1501 angajatori au fost controlaţi pentru verificarea respectări legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă şi 1009 angajatori pentru respectarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru neconformităţile constatate au fost aplicate 2953 de sancţiuni contravenţionale, din care 338 [...]
25, 01, 2019 | Posted in
Ultimele ştiri |
Read More »
Instituția Prefectului Județului Vâlcea informează asupra situației existente la ora 08:00, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice manifestate în perioada 24 – 25.01.2019 când, la nivelul judeţului Vâlcea, au căzut precipitaţii sub formă de ploaie (cantităţi cuprinse între 17 l/mp la Suteşti, respectiv 61,8 l/mp Băile Olănești), lapoviţă şi ninsoare (stratul de zăpadă existent fiind cuprins [...]
25, 01, 2019 | Posted in
Ultimele ştiri |
Read More »
APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 19-25 ianuarie 2019 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale. LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea inițială a terenului deteriorat în urma intervențiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile Dealul Malului nr. 50 și Lucian Blaga. [...]
25, 01, 2019 | Posted in
Ultimele ştiri |
Read More »
În perioada 01.01.2018 – 31.12.2018, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Vâlcea au fost încadrate în muncă 4565 persoane, dintre care 2122 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 2046 au peste 45 de ani, 1024 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 [...]
25, 01, 2019 | Posted in
Eveniment |
Read More »
Duminică, 27 ianuarie 2019, SCM Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, Tenis Club Vâlcea și Amatour susțin turneul de tenis de masă “Cupa SCM Râmnicu Vâlcea”, ediția a II-a, cu frecvență lunară sau bilunară, organizat în sala de sport CT Ostroveni (PT2), începând cu ora 14.00 până la ora 20.00. S-au înscris [...]
24, 01, 2019 | Posted in
Ultimele ştiri |
Read More »

Joi, 24 ianuarie 2019, în prezenţa unei asistenţe numeroase, a fost sărbătorită Ziua Unirii. La împlinirea a 160 de ani de la Mica Unire, pe platoul din faţa Prefecturii Vâlcea, actorii Teatrului Municipal „Ariel” au prezentat sceneta „Unirea – vocea lui Dumnezeu”. Apoi, participanţii, cu mic cu mare, oameni obişnuiţi, politicieni, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene [...]
24, 01, 2019 | Posted in
Principal |
Read More »
“Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împlinește astăzi 51 de ani. Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie s-a născut la 24 ianuarie 1968, în București, într-o familie creștin-ortodoxă. Părinții săi, Petre-Vasile și Domnica, l-au botezat Valentin. Școala primară a urmat-o în București. A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul (1985-1990) și pe ale Facultății de Teologie Ortodoxă [...]
24, 01, 2019 | Posted in
Eveniment |
Read More »
“Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean [...]