Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: April, 2019

“Şcoala altfel”, la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea!

Cu ocazia programului “Şcoala altfel”, elevii clasei a II-a B împreună cu domnul învăţător, din cadrul Şcolii Gimnaziale “Anton Pann” şi jandarmii vâlceni şi-au dat întâlnire la orele 11.00, în curtea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea. În prima parte a activităţii, aceştia au mers în clubul unităţii unde jandarmii vâlceni le-au captivat atenţia cu un [...]

Măsuri suplimentare luate de D.S.V.S.A. Vâlcea, în perioada premergatoare Sărbătorilor Pascale și de 1 Mai 2019

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale când, în mod tradițional, consumul unor cantități de alimente de origine animală crește, conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, a dispus măsuri specifice, suplimentare. Se va avea în vedere intensificarea controalelor sanitare veterinare în vederea verificării condițiilor de igienă în care sunt [...]

Veste bună de la deputatul Eugen Neață: Legea “Schi în România”, pentru România-adoptată!

Proiectul acestei legi a luat naștere în urma multor discuții pe care deputatul PSD, Eugen Neață, le-a purtat cu aleșii locali din zone montane, proprietari de terenuri, oameni interesați pentru dezvoltarea turismului în România și jurnaliști vâlceni. “Am inițiat proiectul “Schi în România” împreună cu mai mulți colegi deputați și senatori, în anul 2018. La [...]

Acţiunea ”Dăruieşte pentru un zâmbet” se va extinde şi în alte cartiere ale Râmnicului

Plecând de la răspunsul extraordinar dat de râmnicenii invitaţi să se alăture proiectului de implicare socială ”Dăruieşte pentru un zâmbet” – donaţii în haine pentru cei nevoiaşi prin intermediul unui container special amplasat în vecinătatea Catedralei Ostroveni, proiect demarat de Municipalitate în luna octombrie a anului 2018, Primăria Râmnicu Vâlcea intenţionează să extindă această acţiune [...]

“Maratonul Iepurașului”, la Grădina Zoologică! Intrare gratuită pentru toți copiii!

Vineri, 19 aprilie 2019, între orele 11.30 – 14.00, Primăria municipiului organizează la Grădina Zoologică mai multe evenimente pentru cei mici grupate sub genericul ”Maratonul Iepuraşului”: picturi pe şevalet, ”Zoo Expres” (ghicitori şi acţiuni interactive pentru descoperirea şi realizarea hărţii Zoo), atelier de ouă încondeiate, precum şi ”Maratonul Oului de Ciocolată”, câştigătorul acestei competiţii fiind [...]

Doi șoferi, de 18 și 43 de ani, depistați în trafic: Dosare penale pentru alcool la volan!!!

La data de 14 aprilie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au oprit pentru control pe B-dul Tudor Vladimirescu, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din municipiu. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul nu posedă permis pentru nici o categorie de autoturisme, iar în urma [...]

Bărbat din Ilfov, depistat de polițiștii din Glăvile, după ce a împușcat un câine!

•BĂRBAT de 41 de ani, BĂNUIT DE UZ DE ARMĂ, depistat de POLIȚISTI, după ce A ÎMPUȘCAT UN CÂINE MAIDANEZ!! Polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Postului de Poliție Glăvile și Postului de Poliție Pesceana au identificat un bărbat, din județul Ilfov bănuit de săvârșirea infracțiunii de uz de armă fără drept. [...]

Sprijin de la Guvern pentru cinci familii din Vâlcea

Instituția Prefectului Județul Vâlcea informează că în Monitorul Oficial nr. 282 din 12.04.2019, a fost publicată Hotărârea de Guvern nr.210 din 10 aprilie 2019, emisă în vederea acordării unor ajutoare de urgență unui număr de 147 beneficiari, în valoare totală de 550.200 lei. Printre cei care beneficiază de prevederile Hotărârii, se află și un număr [...]

Îngrijorător! Încă doi tineri depistați cu substanţe interzise!

•Alarmant! Consumul de droguri a luat amploare și în Vâlcea! Sâmbãtã, 13 aprilie 2019, în jurul orelor 00.00, doi tineri cu vârste cuprinse intre 16-17 ani, aflaţi intr-un loc retras, au avut un comportament suspect la observarea unei patrule de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, fapt care a dus la legitimarea şi [...]

Cristian Buican îi trage de urechi pe Miniștrii Finanțelor și Educației pe tema școlilor fără toaletă

Prin intermediul procedurii parlamentare a întrebărilor adresate membrilor Guvernului, președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, le-a reamintit Miniștrilor Finanțelor și Educației că au trecut două luni de la promisiunile acestora privind lansarea unui program investițional privind dotarea tuturor școlilor din România cu toalete moderne, însă nici până acum acest program nu a fost lansat. Parlamentarul [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.