Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: June, 2019

Bogdan Pistol, noul preşedinte al Rotary Club Râmnicu Vâlcea

Rotary Club Râmnicu Vâlcea a organizat vineri, 28 iunie 2019, Ceremonia Rotirii Colanului. Preşedintele în anul Rotarian 2018 – 2019 a predat colanul noului preşedinte Bogdan Pistol, nu înainte de a trece în revistă cateva dintre proiectele realizate. Stimularea performanţei în educaţie şi cultură şi grija pentru copii cu autism au reprezentat principalele preocupări. Rotary [...]

Tabăra cu premii “Licăr de Lumină”, o experiență memorabilă pentru copiii din Dănicei și Mihăești

Cei 45 de copii din comunele vâlcene Dănicei și Mihăești au participat la Tabăra “Licăr de Lumină” de la Slănic Moldova unde au avut parte de un program încărcat, dar care le-a adus multe zâmbete. După nelipsita înviorare de dimineață și rugăciunea zilnică, copiii au pornit spre noi experiențe. Bucuria lor nu poate fi descrisă [...]

Furtuna a făcut ravagii în Râmnicu Vâlcea!

Vineri după-masă, 28 iunie, 2019, mai multe strazi din municipiul Râmnicu Vâlcea au fost inundate! Au fost inregistrate 39 de apeluri de urgenta din care 3 au fost cu privire la arbori cazuti pe carosabil, iar restul de 36 referitoare la inundatii in locuinte, beciuri, garaje, curti, strazi. Cel mai mari probleme se inregistreaza in [...]

SCM Râmnicu Vâlcea și-a aflat adversarele din grupa Ligii Campionilor

Joi, 27 iunie 2019, la Viena, a avut loc tragerea la sorţi a Ligii Campionilor la handbal feminin, în care campioana României la handbal, SCM Râmnicu Vâlcea, și-a aflat adversarele. Echipa vâlceană, debutantă în Liga Campionilor, a fost repartizată în Grupa C, alături de Buducnost Podgorica (Muntenegru), SG BBM Bietigheim (Germania) şi Brest Bretagne Handball [...]

Președintele CJ, pe teren, la verificarea lucrărilor drumurilor

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a deplasat joi, 27 iunie 2019, în şantierul lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Drumului Judeţean 646 B, Frânceşti – Păuşeşti – Pietrari, unde, pe un tronson de aproximativ 8 km din cei 13,915 km, cât măsoară întregul drum, trei echipe ale constructorului lucrau la rigole, asfaltau şi pregăteau [...]

Pe 4 şi 5 iulie 2019, locuitorii din Râmnicu Vâlcea participă la campania „România Reciclează”!

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu Asociaţia Environ şi Asociaţia Sistemul Naţional de Reciclare a Bateriilor (SNRB), organizează în zilele de 4 şi 5 iulie 2019 o campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) şi a bateriilor uzate. Joi 4 iulie 2019 şi vineri 5 iulie 2019, între orele 09.00 [...]

ITM: Drepturile salariaților detașați transnațional

În conformitate cu prevederile LEGii nr. 16 din 17 martie 2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, salariaţii detaşaţi de pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaţionale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, de condiţiile de muncă stabilite prin acte cu putere de lege, acte administrative, prin convenţii [...]

Deputatul Dumitru Lovin, nemulţumit de răspunsul MDRAP în ceea ce priveşte DJ 605 A, face apel şi la Consiliul Judeţean

În ultima lună, unul dintre cele mai importante subiecte abordate la Parlament de către deputatul Dumitru Lovin a fost cel legat de starea dezastruoasă a DJ 605 A, un drum care urma să fie modernizat cu finanţare prin PNDL, însă, din motive încă neclare, proiectul a fost amânat, condamnând la sărăcie peste 50 de mii [...]

Bărbat din Laloșu, arestat pentru trafic de persoane! A obligat o femeie să se prostitueze în Italia!

MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI CU ÎNCHISOAREA, PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Postului de Poliție Comunal Laloșu au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele unui bărbat de 46 de ani, din comuna Laloșu. Joi, 27 iunie a.c., polițiștii au [...]

ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL, sărbătorită și la VÂLCEA

a64c798a-a4b5-4942-a436-eaf493e1abcb

Miercuri, 26 iunie 2019, începând cu ora 10.00, pe platoul din fața Instituției Prefectului a avut loc ceremonia ocazionată cu ocazia sărbătoririi Zilei Drapelului Național, eveniment la care au participat conducerea județului, directori de deconcentrate și oficialități locale. Consfinţită prin Lege în mai 1998, această zi sfântă constituie un drept sacru al poporului român la [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.