Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: August, 2019

Început în forță pentru echipa vâlceană! SCM-Dunărea Brăila: 24:18!

Sâmbătă, 31 august 2019, de la ora 12.30, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea s-a disputat meciul de handbal SCM Ramnicu Valcea – HC Dunarea Braila, etapa I, Liga Florilor. Echipa vâlceană, campioana României la handbal feminin, a început în forță acest sezon, astfel că a înregistrat o victorie de care s-au bucurat din [...]

Investiţii şi achiziţii aliniate la start la Primăria Râmnicului

Mai multe investiţii sau achiziţii importante la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea sunt aliniate la linia de start odată cu finalizarea procedurilor de achiziţie prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice SEAP. Astfel, în data de 3 septembrie 2019 se va semna contractul de achiziţionare a peste 1.260.000 de saci menajeri ce vor fi repartizaţi celor aproximativ [...]

Consiliul Județean Vâlcea: DREPT LA REPLICĂ

Față de conținutul articolului postat pe site-ul www.realitateavalceana.ro, intitulat „Decizii ferme ale PNL Vâlcea: fără blaturi cu PSD!”, autor „Departamentul de comunicare al PNL Vâlcea”, vă solicităm acordarea unui spaţiu pentru exprimarea prezentului DREPT LA REPLICĂ, sub forma publicării integrale a acestuia, în aceleași condiții de tipar sau mod de apariție ca și ale articolului [...]

Compania ETA SA a pus în circulaţie un nou autobuz alimentat cu gaz natural comprimat

ETA SA, compania de transport public de persoane având drept unic acţionar Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, a pus recent în circulaţie un nou autobuz alimentat cu gaz natural comprimat (GNC), marca Iveco, în lungime de 12 m şi cu o capacitate de 90 de persoane. Vehiculul este prevăzut la uşa a doua cu [...]

Instituțiile de administrație publică, verificate de ITM

În perioada 26 august – 10 octombrie 2019 se desfăşoară Acţiunea de informare şi control pentru verificarea modului în care sunt respectate cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă, în instituţiile de administraţie publică. Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă unul dintre aspectele cele mai importante şi dezvoltate ale politicii Uniunii Europene referitoare la [...]

SCM Râmnicu Vâlcea pune în vânzare BILETELE pentru meciul cu Dunărea Brăila

BILETELE pentru jocul din etapa I a Ligii Florilor, SCM RM. VÂLCEA – DUNĂREA BRĂILA se vor pune în vânzare la Sala Sporturilor Traian VINERI, 30 august (orele 10.00 – 16.00) şi SÂMBĂTĂ, 31 august (orele 9.00-12.30). Preţul unui tichet de acces la meci este de 15 LEI. “Vă aşteptăm să susţineţi echipa campioană la [...]

Restricţii de trafic în weekend, ca urmare a desfăşurării unor evenimente sportive

Întrunită în şedinţă marţi, 27 august 2019, Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice în Râmnicu Vâlcea a dat aviz favorabil pentru două evenimente ce urmează să se desfăşoare la acest sfârşit de săptămână în municipiu şi care presupun restricţii de trafic. Primul eveniment avizat a fost maratonul ”Color Race”, organizat de [...]

Goran Bregovic, recital la Râmnicu Vâlcea! Concert-eveniment cu ”Wedding & Funeral Orchestra” şi împreună cu Elena Gheorghe, pe 7 septembrie, la Arenele ”Traian”! Biletele se vând la preţul unic de 50 de lei!

Dacă pentru Goran Bregovic, prezenţa la Râmnicu Vâlcea la Concertul-eveniment din 7 septembrie 2019 este o premieră, nu acelaşi lucru se poate spune despre Elena Gheorghe: talentata solistă i-a mai încântat pe râmniceni în 2015, în cadrul ”Maratonului Olteniei”, dar şi în vara lui 2018 sau anul acesta, în iunie, pe splaiul Independenţei, în cadrul [...]

Siguranță în trafic. Recomandările polițiștilor pentru bicicliști

Pentru deplasări sigure, polițiștii le recomandă bicicliștilor: Echipați-vă corespunzător și respectați regulile de circulație atât pentru siguranța dumneavoastră cât și a celorlalți participanți la trafic! Nu vă deplasați cu bicicleta dacă ați consumat băuturi alcoolice! Alcoolul crește semnificativ gradul de victimizare prin accidente de circulație. Nu transportați pe bicicletă bagaje de dimensiuni mari și nu [...]

În urma discuţiilor cu primarii, deputatul Lovin propune soluţii alternative pentru criza gunoiului

În urma mai multor discuţii cu primari din judeţul Vâlcea, deputatul Dumitru Lovin i-a propus premierului Viorica Dăncilă ca temă de analiză găsirea unor pârghii legale care să permită administraţiilor publice locale să achiziţioneze incineratoare de deşeuri, indiferent de sursa de finanţare. Aleşii locali cu care a discutat parlamentarul consideră că este momentul studierii acestei [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.