Miercuri, 18 decembrie 2019, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Sutești, au depistat doi bărbați din comuna Glăvile, în timp ce conduceau pe DJ 677A, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,59 mg/l pentru primul, respectiv 1,19 mg/l alcool pur în [...]
19, 12, 2019 | Posted in
Actualitate |
Read More »
Miercuri, 18 decembrie, la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a fost semnat Contractul de finanţare pentru proiectul ”Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general în municipiul Râmnicu Vâlcea”, depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa [...]
Urmare a mai multor propuneri venite din partea conducătorilor auto şi în baza unei analize de specialitate a noilor valori ale traficului auto rezultate din deschiderea arterei de legătură Nord – Ostroveni pe sub pasajul Tudor Vladimirescu, începând din această săptămână au fost modificaţi timpii de funcţionare ai semaforului amplasat la intersecţia bulevardului Nicolae Bălcescu [...]
19, 12, 2019 | Posted in
Ultimele ştiri |
Read More »
Miercuri, 18 decembrie, la intrarea în curtea Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân” a fost amplasat bustul domnitorului care a dat numele acestei prestigioase unităţi de învăţământ. Creaţie a sculptorului Ivan Jinaru, lucrarea în bronz a fost turnată la Arad după un modelaj la care artistul plastic a muncit peste două luni. După finalizarea operaţiunilor de [...]
Aurel Simion, administratorul companiei Avi-Giis din Vâlcea (prelucrarea şi conservarea cărnii) și consilier județean din rândurile PNL Vâlcea, a fost numit de premierul Ludovic Orban, marți 17 decembrie 2019, secretar de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Așa cum v-am mai informat, Aurel Simion, acum secretar de stat, a fost apreciat și de Guvernul [...]
18, 12, 2019 | Posted in
Actualitate |
Read More »
Marţi, primarul Mircia Gutău şi-a luat în serios rolul de ajutor al lui Moş Crăciun şi, împreună cu viceprimarul Carmen Preda, a oferit cadouri câtorva sute de copii din oraş. Primul popas a fost la Şcoala Gimnazială nr. 10, unde edilul-şef a oferit pungi-cadou pentru cei peste 600 de elevi din ciclul primar de aici, [...]
Luni, 16 decembrie 2019, în ședința ordinară a Consiliului Județean, la propunerea președintelui Constantin Rădulescu, aleșii județului au aprobat rectificarea Programului lucrărilor de întreținere și reparații drumuri și poduri pe anul 2019, respectiv, majorarea acestuia cu suma de 1,6 milioane lei. În scopul readucerii unor sectoare de drum județean degradate la starea tehnică necesară desfășurării [...]
17, 12, 2019 | Posted in
Social |
Read More »
În ultimele zile, două dintre anunţurile făcute de premierul Ludovic Orban au bulversat România. De parcă nu era suficient că rectificarea bugetară promisă de Guvern, în special primarilor PNL, nu se întâmplă şi pune în dificultate majoritatea comunităţilor locale Actuala Putere şochează acum cu o altă veste apocaliptică: se închid finanţările prin FDI, proiectele aprobate [...]
17, 12, 2019 | Posted in
Eveniment |
Read More »
APAVIL SA – Centru Exploatare Vest a desfăşurat în săptămâna 09 – 13 decembrie 2019 o serie de activităţi în întreaga arie de operare. AVARII REZOLVATE. În această perioadă au avut loc mai multe intervenții pentru eliminarea pierderilor de apă în timp util la branșamente PEHD DN 20 din orașul Horezu – strada Olari; conductă [...]
17, 12, 2019 | Posted in
Actualitate |
Read More »
Angajatorii din Spațiul Economic European/Uniunea Europeană oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 451 locuri de muncă vacante, la data de 16 decembrie 2019, după cum urmează: 1) Franța – 17 locuri de muncă vacante: mecanici auto, vopsitori auto, tinichigii auto; 2) Germania – 120 locuri de muncă: operatori stivuitor, manipulanți mărfuri, conductori tren marfar, [...]
17, 12, 2019 | Posted in
Jobs |
Read More »