Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: January, 2021

A fost prins de polițiști la Brașov! Vâlcean, reținut pentru mai multe furturi

REȚINUT PENTRU COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI DE FURT Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, efectuează cercetări într-o cauză penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, furt calificat și tentativă la furt calificat. ​ La data de 18 ianuarie a.c. s-a reușit identificarea, [...]

MAGAZIN ECONOMAT. Gustul desăvârșit

Accident rutier la Vlădești

În urmă cu puțin timp polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au fost sesizați cu privire la un eveniment ce a avut loc pe raza localității Vlădești. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că în evenimentul rutier sunt implicate două autoturisme, traficul fiind afectat, circulația efectuându-se doar pe un singur sens de mers. În urma [...]

ISJ Vâlcea: Doar 46% din personalul unităților de învățământ se vaccinează

Vineri, 15 ianuarie 2021 Ministerul Educației și Cercetării a făcut publice rezultatele primei etape de consultare cu privire la disponibilitatea de vaccinare anti-Covid-19 a personalului din învățământul preuniversitar. Conform datelor colectate, 167977 angajați din totalul de 292872 au declarat că se vor vaccina, procentul fiind de 45,06%. Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a diseminat în unitățile [...]

ALARMANT! Tot mai mulți ȘOFERI, depistați cu ALCOOL la VOLAN

În noaptea de 16/17 ianuarie a.c. polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani au oprit pentru control pe strada Regele Carol, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Crețeni. Polițiștii au procedat la testarea tânărului cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a [...]

10 oameni ai străzii s-au adăpostit de gerurile iernii la Centrul Social de Urgenţă ”Ioana”

Vremea rece din ultima perioadă i-a făcut pe mai mulţi oameni ai străzii să caute adăpost la Centrul Social de Urgenţă ”Ioana”, ce funcţionează în subordinea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea. La acest moment, 10 persoane – 9 bărbaţi şi o femeie – cu vârste cuprinse între 25 şi 67 de ani sunt găzduite de structura [...]

SCM Râmnicu Vâlcea, primul succes în Liga Campionilor!

Duminică, 17 ianuarie 2021, SCM Râmnicu Vâlcea a spart gheața în Liga Campionilor, astfel că echipa noastră a obținut a primul succes, la Koprivnica, 27-25 (15-13) cu Podravka! După șase înfrângeri consecutive, ultima dintre ele cu Gyor, iată că SCM Râmnicu Vâlcea a reușit în Croația primul succes în Grupa B a Ligii Campionilor, într-un [...]

A doua etapă a campaniei de vaccinare. Cine sunt beneficiarii. Centrele de vaccinare și programul de funcționare

Instituția Prefectului –Județul Vâlcea informează că etapa a doua a campaniei de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 va începe în Vâlcea mâine, 16 ianuarie 2021, cu vaccinarea beneficiarilor din centrele rezidențiale, luni, 18 ianuarie 2021, aceasta urmând să fie extinsă și la celelalte categorii de persoane cuprinse în această etapă. Vaccinarea beneficiarilor din centrele rezidențiale va [...]

Poetul Mihai Eminescu, omagiat la Arhiepiscopia Râmnicului

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat și la Vâlcea, vineri, 15 ianuarie 2021, cu prilejul împlinirii a 171 ani de la naştere. Manifestările duhovnicești-culturale au început la ora 11.00 cu Slujba Parastasului săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu-Vâlcea (slujbă oficiată de ÎPS Varsanufie , alături de un sobor de preoți și corul [...]

Dosar penal pentru un bărbat din Brezoi: Alcoolemie record, la începutul noului an

În ziua de 13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Brezoi în timp ce desfășurau activități de menținere a ordinii și liniștii publice, dar și pentru combaterea conducerii autoturismelor de către persoane aflate sub influența alcoolului, au oprit pentru control, pe strada Gheorghe Surdu, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.